Pe Moria, acolo sus
Genesa 22

“Tata vorbea cu Dumnezeu,”
Zise Isaac în gândul său.
Şi eu L-am auzit prea bine
Când tatăl meu era cu mine

Pe Moria, acolo sus,
Când împreună noi ne-am dus.
Aveam cuţit şi foc şi lemne
Dar tata a uitat, pesemne

Să ia şi mielul de jertfit,
Credeam eu şi nedumerit,
Am zis: “Lemnu-i la mine-n spate,
Dar jertfă fără miel ,se poate?”

Tata tăcu un scurt moment,
Apoi, privind spre cer atent,
Zise cu vocea tremurată:
“Domnul se va-ngriji îndată

De mielul ce va fi jertfit”.
Apoi altarul l-a zidit,
Aşeză lemnul fără grabă
Şi-apoi, cu glas şoptit, mă-ntreabă:

“Fiule, ştii că te iubesc
Mai mult ca viaţa ce-o trăiesc?”
“Da, ştiu, dar de ce mă-ntrebi, tată?”
Şi-am înţeles atunci, de-odată,

Că ceva rău se va-ntâmpla;
Altfel, de ce-ar privi aşa,
Cu-atâta dragoste spre mine?
“Domnul se va-ngriji de tine,

Caci te iubeşte şi mai mult
Ca oricine de pe pământ!
Iubirea Lui e minunată.
Nu se sfârşeşte nicodată!

Şi dacă mori, te va urma!
Copile, nu te-nspăimânta!”
Şi vocea i s-a frânt de-odată.
Apoi, cu mâna tremurată

M-a legat iute şi m-a pus
Deasupra, peste lemne, sus.
Şi-a-ntins mâna să ia cuţitul.
Atunci, eu mi-am simţit sfârşitul!

Dar chiar în clipa aceea,
Din cer un glas se auzea
Ca tunetul ploii de vară:
“Avrame”!”Avrame!” strigă iară

“Nu te atinge de băiat,
Căci am văzut: nu l-ai cruţat!
L-ai fi dat jertfă pentru Mine.
Dar Eu-l iubesc mai mult ca tine!

Eu îl voi binecuvânta,
Voi înmulţi sămânţa ta
Şi fi-vor binecuvântate
În el, familiile toate!”

Aşa a fost… M-a dezlegat
Şi-atâta ne-am îmbrăţişat!
Am plâns apoi de fericire,
Ne-am închinat cu mulţumire,

Iar Dumnezeu ne-a dăruit
Şi-un miel, pe care l-am jertfit.
De-atunci, acel loc se numeşte
“Locul unde Domnu-ngrijeşte”.

“Aşa vorbea cu Dumnezeu
Avram, iubitul tată-al meu,”
Gândi Isaac cu voce tare.
Acum ieşise la plimbare

Pe câmp, să cugete din nou
La viaţă şi la tatăl său,
Care-a trimis o slugă, iată
Să-i caute-n Haran o fată.

Tot Dumnezeu i-o va găsi!
Avram a zis c-aşa va fi.
“Domnu-mi va da soţie bună...
Şi-apoi, avea-vom împreună

Copii cuminţi şi credincioşi…
Doamne, vor fi aşa frumoşi!
Dar ea, soţia cea aleasă
Cât va fi oare de frumoasă?

Ce-nfăţişare va avea?
Cum s-o numi soţia mea?
Va fi oare-nţeleaptă, bună?
Trăi-vom bine împreună?

Cu siguranţă-aşa va fi,
Căci Dumnezeu se va-ngriji!”
Aşa gândea, privind în zare
Isaac.Văzu în depărtare

Un punct, ce parcă s-a mişcat.
Tânărul s-a înfiorat
Şi-o rugăciune-a zis în grabă.
O, da, e-o caravană-ntreagă!

O fi oare Eliezer?
Deja se-ntoarce,-aşa cum sper?
Se văd camilele-nşirate.
E el! Acum le văd pe toate!

Ba, mai zăresc vreo două-n plus!
Deci şi mireasă mi-a adus!
Da.. Ei sunt…Văd! Încălecată
Pe o cămilă, e o fată!

Oh! Ce emoţii m-au cuprins!
Aievea e, sau e un vis?
O, nu-i vis, e realitate!
Căci iată, se opriră toate!

Iar fata iute-a coborât
Şi faţa şi-a acoperit.
Pare atât de delicată!
E…cum era mama odată,

Pe când eram eu copil mic…
Chiar seamănă cu ea un pic!
De-ar fi trăit acum şi mama…
Ea repede şi-ar fi dat seama

Dacă mireasa mi-e pe plac!
Dar eu, acuma, ce să fac?
O, ştiu, îi voi ieşi-nainte,
Rosti-voi câteva cuvinte

Plăcute, ca de bun-venit,
Cum şi mama ar fi rostit.”
Asa-şi primi Isaac mireasă.
O duse-apoi la el acasă.

Acolo s-au căsătorit,
Căci s-au plăcut şi s-au iubit.
Ani mulţi şi fericiţi trăiră
Şi binecuvântări primiră.

Aşa-i că povestirea-ţi place?
Şi tu-ţi doreşti această pace
Şi-această binecuvântare.
Dar câţi de ea au parte oare?!

Tu, când citeşti aşa atent,
Zici poate: “Nu-i aşa-n prezent!
Aşa a fost, poate, odată!
Dar eu cum voi găsi o fată?

Nu stă de vorbă Dumnezeu
Astăzi şi cu tăticul meu!”
Te-nşeli, copile, şi-al tău tată
Stă-n rugăciune necurmată!

Şi lui, Stăpânul cel de sus
La fel îi poate da răspuns!
Dacă şi tu, ca altădată
Isaac, ai viaţa cumpătată,

Dacă-L iubeşti pe Dumnezeu
Şi rămâi în cuvântul Său
Trăind şi tu viaţă frumoasă
Şi ţie-ţi va găsi mireasă!

Soţia buna-i dar ceresc
Şi toţi acei care-l primesc
Au fericirea cea mai mare:
Au har şi binecuvântare!

Aşa-ţi doresc şi eu să ai.
Căminul tău, un colţ de rai
Să fie. Binecuvântată
Să-ţi fie căsnicia toată.

Iar când tătic vei deveni,
Cu Dumnezeu să poţi vorbi
Şi să laşi şi tu moştenire
Aceeaşi sfântă vieţuire.