Mergeam, cum spre Emaus cei doi odata singuri,
transfigurati de Taina-nvierii amandoi,
- tot soarele-nserarii se prelingea prin cranguri
ne-mbratisa fiinta si se topea pe noi.

A'noastre umbre-alaturi mergeau plutind pe roua...
am tresarit deodata privindule-amandoi:
O Umbra Luminoasa mergea-ntre-a noastre doua,
pasea cu noi alaturi si se oprea cu noi.

... In umbra si-n lumina, ne-am prabusit deodata,
eram in Cer si Cerul era in amandoi!

Cand ne-am trezit, pe luna, era tarziu... si toata
Lumina de pe lume se adunase-n noi!