După psalmul 6
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: Psalmi  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de bragagiu in 11/10/2012
Aș jlăvi în lacrimi patul meu
Prin bezna peste mine tologită,
Dar ochii mi-s uscați de-atâta greu,
Iar inima îmi geme zdrențuită.

O, Doamne, Doamne, parcă m-ai uitat
Strâmbat și gârbovit în ofilire,
Mă zvârcolesc întreaga noapte-n pat
Și-n duhul meu nu aflu liniștire.

Căci am ajuns să mă feresc de zi
Iar viața-mi să se-nghemuie-n cutremur,
Din iadu-acest mă poți a auzi
Când oasele-mi se tulbură în tremur?

Întoarce-mi bucuria pe pământ
Să freamăt fericirea în lumine
Și depărtează-mi răul ce m-a frânt
Să pot să Te slăvesc fără suspine.

Tot ce se face e în voia Ta!
Iar Îți aud bunăvoința dată
Și nu mă satur, Doamne,-a asculta
Răspunsul Tău în inima-nsetată.


Multumesc pentru aceste izvoare de frumusete...Minunate poezii...Pentru mine, Psalmii 6 si 13, au fost poarta de intrare in indurarea nemarginite a Domnului. Eram in spital cu dureri mari si mintea aproape ratacita din pricina suferintei, acolo am cunoscut o femeie in vaesta, cred ca nu din intamplare era acolo, era mama unei Doamne din satul copilariei mele, ea, mi-a dat sa citesc prima oara in viata, Psalmii. La al 6-lea si al 13-lea, am plans, cum nu cred ca am facut-o vreodata, atunci am stiut.... ca Domnul S-a induat de siufletul eu! Si eu nu stiam nimic de El...Slava Lui! Frumoase si inaltatoare ganduri frate Victor!
Adăugat în 04/01/2013 de lboltasu
Un minunat tratament ,aceasta ruga, pentru toti ce simt dureri,pe care nu le pot impartasii cu nimeni.Ai ungere divina in scriere!
Adăugat în 04/01/2013 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 1347
  • Export PDF: 30
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni