Să-mi fii Tu, Doamne....
Autor: Maria Luca  |  Album: fara album  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de maria23luca in 05/10/2012

Să-mi fii Tu, Doamne pavăză, şi scut
Când barca vieţii lovită e de valuri...
Când norii grei se-adună şi rătăcesc pe cale
În Tine am nădejdea să mă aduci la maluri!

Să-mi fii Tu, Doamne, Soare ce veşnic luminează
Pustiul de-ntuneric ce lumea o cuprinde...
Să pot privi spre cer cu-ncredere deplină
Când pacea Ta uşor, în inimă-mi pătrunde!

Să-mi fii Iubire Sfântă ce sufletu-mi alină
Când cei din jur adesea, prin vorbe mă rănesc...
Să înţeleg ce-nseamnă o dragoste frăţească,
Învaţă-mă s-ajut, să iert şi să iubesc!

Să-mi fii Tu, Doamne, Stânca şi locul de scăpare
Când viaţa este grea şi grijuri mă-mpresor...
Să ştiu că-ngenunchiat, la poala crucii Tale
Pot lepăda povara şi-mi vii în ajutor!

Să-mi fii Tu Doamne Tată, Stăpân şi Împărat,
Prezenţă nelipsită din viaţa mea,mereu,
În ceas de bucurie, în cântec sau suspin
Rămâi acelaşi Veşnic, Statornic Dumnezeu!

Vulcan-04-10-2012
Mary



Frumos sora Mary, Domnul sa fie scutul si pavaza noastra. Fii binecuvantata.
Adăugat în 05/10/2012 de florenta.sarmasan
Da! Când facem din Domnul Stânca și adăpostul nostru nu ne clătinăm nicidecum. Fiți binecuvântată.
Adăugat în 05/10/2012 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 946
  • Export PDF: 12
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni