Dansul
Autor: Paula D  |  Album: 1  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de PaulaD in 15/09/2012
Este-un timp de tulburare
Prin curente şi mişcări;
Diavolul se luptă tare
Pe cei sfinţi să îi doboare
Cu-ale lui manifestări.

Ca-n vechime, „pocăiţii”
Azi, se-unesc la dans şi joc
Şi ca şi israeliţii,
Schimbă sfintele condiţii,
Însă-ajunge-vor în foc!

Dumnezeu se mâniase
Când poporul s-a stricat
Şi-astfel nimeni nu intrase,
Nu văzu şi nu gustase
Canaanul minunat.

Numai doi din ei intrară
Pe tărâmul cel promis
În făgăduita ţară,
Căci doar Lui I se-nchinară
Nefăcând vreun compromis.

Tot mai mult se răspândeşte
Obiceiul de-a dansa;
Cel firesc se-ndreptăţeşte,
Cu Scriptura-ţi dovedeşte:
„Şi-alţii au făcut aşa.”

Alţii spun făr’ nicio frică
Îndemnaţi de firea lor
„Simt că Domnul vrea să-mi zică:
Strigă, sari, mâna-ţi ridică,
Ţipă, bate din picior!”

Poate râdeţi, dar există
Astfel de manifestări
Care-n jurul nost’ persistă;
Faţa lui Isus e tristă,
Lui nu-i plac creştini lumeşti.

Poate-i dur ce zic acuma
Dar Isus a zis-o-ntâi:
Calea sfântă e doar una,
De n-o ţii, îţi pierzi cununa
Şi cu lumea jos rămâi.

Cercetează-ţi azi viaţa,
Lasă dansul cu plăceri
Căci apare Dimineaţa
Şi de n-ai păzit povaţa
Te-oi trezi pe nicăieri.

Umilit să fii, mai bine,
Că n-ai râs şi n-ai jucat
Decât să te pierzi pe tine
Regretând în chin, ruşine,
Păcălit şi înşelat.

Nu-i un lucru oarecare
Să te-nchini lui Dumnezeu;
El e sfânt, puternic, mare,
Dă-I smerita-ţi închinare
Cu sfinţenie mereu!

Pocăieşte-te creştine
Şi renunţă la ce-i rău,
Căci curând Stăpânul vine
Să ne ia la cer cu Sine
În Locaşul sfânt al Său.

Amin.

15 septembrie 2012
http://pauladita.wordpress.com/cateva-ganduri/3002-2/
AMIN!
Adăugat în 16/09/2012 de maria23luca
Statistici
  • Vizualizări: 984
  • Export PDF: 19
  • Comentarii: 1
Opțiuni