Pe drumul care duce la cruce, la Isus,
Venea un biet creştin de lacrime pătruns...
Purta cu greu desaga de fapte şi suspin
De când umbla pribeag şi nu găsea alin!

Privea cu dor spre cer...cu un oftat prelung:
"Mai este mult Isuse, la Tine să ajung?
E calea mult prea grea şi trupul obosit...
Te rog să-mi dai putere s-ajung pân' la sfârşit!

Poverile m-apasă şi sufletu-nsetează...
Mai dă-mi din apa vieţii şi drumul luminează,
Mă ia pe braţul Tău şi mă ridică sus
Pe Stânca Veşniciei ce eşti chiar Tu, Isus!"

Încet şi şchiopătând cu greu înaintează...
În urma lui vin mulţi cu inima vitează
Ce-aleargă plini de râvnă s-ajungă la liman,
Nu se opresc o clipă s-ajute pe sărman!

Dar undeva, în ceruri, veghează Dumnezeu...
Priveşte plin de milă către copilul Său!
El vede mai departe de trupul ostenit
O inimă ce sincer în viaţă L-a iubit!

Şi se coboară blând...în dulce adiere...
Povara cade jos...orice durere piere!
Creştinul prinde aripi, e pasul mai uşor
Şi-aleargă fericit cu al iubirii dor!

Vulcan-30-07-2012
Mary