Când mă gândesc...
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Minunile Iubirii  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Duverna in 30/07/2012
Când mă gândesc...

Când mă gândesc, Isus la Tine
Cum din sublimul cer ai venit
Prin Duhul Sfânt şi-ai dovedit
Că Te-ai născut şi pentru mine,
Ca-n planul de răscumpărare
Să-mi poţi aduce mântuirea
Prin faptul c-ai primit Jertfirea,
Mă plec, şi-nchin cu adorare!

Când mă gândesc, Isus la Tine
Că-n viaţa asta pământească
Ai dezbrăcat pe cea cerească
Spre-a fi exemplu pentu mine
Prin transformare, în umilinţă,
Ca să mă-ncred în haru-Ţi mare
Prin Jertfa Ta cea salvatoare,
Speranţa-mi creşte-n biruinţă!

Când mă gândesc, Isus la Tine
Cum pentru mine Te-ai Jertfit,
Cum cerul scump, L-ai părăsit
Ca-n chinuri, dureri şi suspine
Să porţi păcatul meu cel greu
Salvare s-am, în Jertfa Sfântă
Sufletul meu prin har Îţi cântă:
Căci azi sunt fiu de Dumnezeu!

Flavius Laurian Duverna
30 iulie 2012


Da. Când ne gândim la tot ce a făcut Domnul Isus Hristos pentru noi nu putem decât să lăudăm Numele Său și să-L preamărim în inimile noastre.
Adăugat în 31/07/2012 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1194
  • Export PDF: 47
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni