Semnele Sfârşitului !
Autor: Paula D  |  Album: 1  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de PaulaD in 28/06/2012
Atâtea zvonuri cel viclean propagă,
Mişcări, curente, falsuri, rătăciri,
Iar cel ce n-are inima întreagă
Predată lui Isus, n-o să-nţeleagă
Unicul sens al sfintei mântuiri.

Cât de şiret Satan se furişează
Şi-induce în eroare foarte mulţi;
De-aceea tu păzeşte-ţi mintea trează
Şi zi şi noapte-n rugăciuni veghează
Ca glasul Domnului să poţi să îl asculţi.

S-au ridicat din lume plini de fală
Oameni nelegiuiţi numiţi „hristoşi”
Ce lasă pe bolnav cu mâna goală
Spunându-i că scăpat va fi de boală,
Dar ei de fapt sunt nişte mincinoşi.

Prosperitatea doar o promovează,
N-auzi niciun cuvânt despre Isus;
Fiinţa lor în slăvi şi-o venerează
Spunând că Dumnezeu prin ei lucrează,
Dar roade sfinte-n a lor viaţă nu-s.

Cuvântul lui Hristos uşor îl schimbă
Răstălmăcindu-l cum le e pe plac;
Prin toată Biblia viclean te plimbă
Având cuvinte tare dulci pe limbă
Iar de eşti slab, al lor adept te fac.

De-aceea-i bine să cunoşti Scriptura
Silindu-te mereu s-o împlineşti,
Ca Duhul Sfânt să-ţi pună armătura,
Când le vorbeşti să li se-nchidă gura
Şi astfel biruinţă să primeşti.

Câţi fraţi păstori viteji în pocăinţă
Îmbrăţişat-au falsele cărări...
S-au lepădat de singura credinţă
Vânzându-şi lui Satan a lor fiinţă,
Prin ritualuri şi manifestări.

Ce vremuri vin! O, Doamne, Tu ne-ajută,
Să fim statornici, tari şi neclintiţi;
Iar vocea-Ţi fă-ne-o bine cunoscută
Să n-apucăm pe calea cea pierdută
A celor ce-s de demoni chinuţi.

Vă-ndemn pe cei care citiţi acuma,
În post şi-n rugăciune să vegheaţi
Să nu vă fure Diavolul cununa;
Căutaţi ca-n tot ce faceţi totdeauna
Să fiţi găsiţi curaţi şi nepătaţi.

Chiar dacă toţi s-ar lepăda deodată
De Dumnezeul sfânt şi-adevărat,
Tu nu-L lăsa pe Domnul niciodată,
Ca-n cer, în strălucirea nevisată,
Să fii cu-Acel pe care L-ai urmat.
AMIN

28 iunie 2012
http://pauladita.wordpress.com/


Am ramas profund impresionata, frumusete, armonie, cursivitate, fii binecuvantata!
Adăugat în 29/06/2012 de lboltasu
ce versuri minunate ,Dmnul sa ne ajute sa putem fii statornici pina la sfirsit dl sa va binecuvinteze
Adăugat în 15/07/2012 de simonasav
Domnul te-a înzestart cu un dar minunat! Fii binecuvântată, înflăcărează-l zi de zi, şi nu-l ţine desigur sub obroc! Poeziile sunt ziditoare, dar şi frumos construite d.p.d.v. literar-poetic cât şi o expunere-postată exemplară. Privească Domnul cu plăcere spre jertfele tale! Bucurie şi pace în Domnul îţi doresc.
Adăugat în 15/07/2012 de floridinmaracineni
amin ! Domnul sa fie slavit ! multumesc ptr incurajari. Isus sa va binecuvinteze !
Adăugat în 15/07/2012 de PaulaD
Statistici
  • Vizualizări: 1441
  • Export PDF: 21
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni