Pe drumul spre Ierusalim
Nu ţi-a păsat că oameni vin.
Nici trecătorii că şoptesc
„Acesta-i fiul Cel ceresc...”

Cetatea toată s-a supus
Ca sa-i slujească lui Isus!
Doar farisei si carturari
Stăteau la umbră,sub ierbar..

Copii,bătrâni şi oameni mari
Tăiau la ramuri din copaci
De parcă toată viaţa lor
Se atârna de-acel tâmplar.

Măgarul bland păşea sfios,
Ştiind că poartă-n şeaua lui
Un om prea sfant,Isus Hristos!
Era supus, el Domnului.

Chiar pietrele îl cunoşteau
Şi erau gata ca să strige,
De nu strigau şi nu vesteau
Intrarea veşnicului mire!

O cum te-am cercetat popor
Şi nu ai vrut să strângi la pui
Cum cloşca are grija lor,
Şi eu am vrut să te supui!

Dar tu ai stat...ai ezitat...
De-aceea astăzi iţi spun ţie
Că templul tău e dărâmat...
N-ai vrut să bei o apă vie.

O...cum am vrut să vi la mine.
Şi eu ca să te mântuiesc
Dar tu n-ai vrut în viaţa asta
„În veci eu nu mă pocăiesc”!

Ai refuzat chemarea sfântă
Şi-ai lepădat cerescul har..
Dar până când, să mai am milă?
Să fie totul în zadar?

Să-mi fie,oare, fără rost
Ierusalimul cu-a lui pildă?
Să nu fiu şi eu credincios,
Şi mie uşa se-nchidă?

Cum Domnul Isus a intrat
În tumultoasa sa cetate
El tot la fel. nu a forţat..
Să-ţi ierte viaţa de păcate!

E poate lecţia vieţii tale
Ca să-l accepţi,să nu-l refuzi...
E poate ultima chemare
Fă pace astăzi cu Isus!