Chiar de vrăjmaşul se ridică
Autor: Paula D  |  Album: 1  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de PaulaD in 25/05/2012
Chiar de vrăjmaşul se ridică
Înverşunat spre-a mă lovi,
Eu nu mă tem şi nu mi-e frică –
Cu Dumnezeu voi birui.

Chiar dacă vrea să mă doboare,
Să fiu căzută sub poveri,
Isus mă ţine în picioare
Şi toarnă-n mine noi puteri.

Când s-acuzată şi-njosită
Fără temei şi fără rost,
Eu ştiu: de Domnul sunt iubită,
Aşa cum totdeauna-am fost.

Chiar dacă omul vrea întruna
Să-mi pună piedici zi de zi,
Isus Hristos mi-întinde mâna
Şi-mi dă nespuse bucurii.

Oricât cel rău se străduieşte
Să-mi fure pacea, n-ar putea,
Căci Duhul Sfânt mă întăreşte
Şi-mi dă din mângâierea Sa.

Isus mă ştie-atât de bine,
Cunoaşte chiar şi gândul meu;
Întotdeauna e cu mine
Şi mă ajută când mi-e greu.

Cu mâna Lui atât de fină
Mă şlefuieşte tot mai mult,
Să răspândesc în jur lumină
Şi vocea Lui să o ascult.

Mă pregăteşte-n orice clipă
Pentru Viaţa cea de sus
Când voi zbura pe-a Lui aripă
Direct la pieptul Lui Isus.

Chiar dacă iadu-ntreg deodată
’Mpotriva mea s-ar ridica,
Nu mă voi teme niciodată
Căci Domnul e de partea mea!

El e Stăpânul, El decide,
El dă verdictul, numai El,
Cerul măreţ El îl deschide
Şi mântuirea tot la fel.

Nu vreau ca omul să îmi spună
Că-n iad sau Rai pe veci voi fi,
Ci vreau ca „Vino, slugă bună!”
Isus să-mi spună într-o zi.

În nesfârşita Lui iubire
El vrednicia îmi va da
Să am în ceruri fericire,
Sus, în Împărăţia Sa.
Amin.
25 mai 2012
http://pauladita.wordpress.com
O poezie minunată care ne transmite încurajări pe cale...
Multe binecuvântări! Mary
Adăugat în 25/05/2012 de maria23luca
Frumoasa poezie, Domnul sa te binecuvinteze!
Adăugat în 25/05/2012 de mesarosmary
Versuri care, citindu-le în această dimineață, m-au înviorat sufletește. Sunt frumoase versuri de încurajare. Fii binecuvântată/ George Cornici
Adăugat în 25/05/2012 de geocornic
Statistici
  • Vizualizări: 1246
  • Export PDF: 21
  • Comentarii: 3
Opțiuni