Mama
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Sa fim asa cum vrea Isus  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 07/03/2012
Mama


Eşti blândă şi eşti iubitoare
Ca toate mamele din lume
Aştept cu dor ca să cresc mare
Şi să pot face fapte bune

Eşti prima care m-nvăţat
Ca să rostesc o rugăciune,
Tu m-ai născut, viaţă mi-ai dat,
Tu, esti comoara mea în lume

Tu-mi aminteşti că dimineaţa
Când mă trezesc din somnul meu
Să-mi spăl mânuţele şi faţa
Şi să mă rog, lui Dumnezeu

Să-I mulţumesc că-n timp de noapte
El a fost vegheatorul meu
Lui să mă rog, căci doar El poate,
Ca să mă ierte când fac rău

Iar când la masă mă aşez
Tu mă îndemni să-mi amintesc
Eu Domnului să mă adresez
Prin rugăciuni, să-I mulţumesc

Îmi spui că seara la culcare
Să-ngenunchez, să-mi amintesc
Şi viata să-I pun la picioare
Păcătul, să-mi mărturisesc

Despre Isus m-ai învăţat,
De a Lui iubire mi-ai vorbit
Mi-ai spus, că viaţa în dar mi-a dat
Şi pentru mine a murit

Şi mă îndemni să Îl iubesc
Aşa, cum si El m-a iubit
Chiar de sunt mic, mare-o să cresc
De-L am în viaţă-s, mântuit

De aceea mama îţi mulţumesc,
Eşti diamant nepreţuit,
Pe Domnul Vieţii să-L găsesc,
Ma-i învăţat, necontenit.


Amin

Câmpia Turzii, 5 martie 2012
Pentru toate mamele credincioase care isi iubesc mult copiii.


fii binecuvântată şi tu sora Florenţa şi Domnul să-ţi stea aproape mereu. Eşti şi tu mamă şi Domnul să-ţi răsplătească dragostea şi credinţa pe le-ai avut şi le ai în continuare în El.
Domnul să te poarte cu carul Său de biruinţă în Cristos.
Adăugat în 07/03/2012 de 1954adina.9mai
Fiţi binecuvântată sora Florenţa este o poezie foarte frumoasă, mulţumim pentru ea, mulţumim Domnului!
Adăugat în 08/03/2012 de floridinmaracineni
Explicaţie: aţi solicitat să vă fie explicată notarea DEASUPRA LINIEI SUNT 10 STELUŢE pe aceste steluţe se practică NOTAREA POEZIEI se merge cu precursorul peste cea de-a zecea steluţă pentru a nota cu 10 şi se accesează (se dă cliK) sau 9, sau 8, după cum este apreciată resursa LA NOTAREA UNEI RESURSE NU POATE PARTICIPA DECA CEI CARE SUNT LOGATI PE SITE RESURSE CRESTINE altfel notarea unei resurse precum şi comentariul nu pot fi posibile doar o SIMPLĂ VIZUALIZARE care se înregistrează î
n mod automat sus la numărul de vizitatori la început steluţele sunt incolore dar când vrei să notezi TU ele devin albastre dacă le găseşti GALBENE înseamnă că alţii au dat deja note, multă pace sora Florenţa sper că vă sunt de folos explicaţiile cu respect sora FF
Adăugat în 08/03/2012 de floridinmaracineni
Da, mama e minunată şi preţioasă! E prima persoană pe care o vedem, căreia îi adresăm primul cuvânt, ei învăţăm să îi zâmbim, cu ea comunicăm foarte bine, pentru că ea ne e aproape mereu; ne susţine în rugăciune, ne încurajează, ne învaţă de Domnul Isus. Domnul să binecuvânteze toate mamele,să le dea ani mulţi şi fericiţi! Poezia pe care aţi scris-o e minunată şi are multă sensibilitate, Domnul să vă dea multă bucurie şi binecuvântări!
Adăugat în 12/03/2012 de Simo_7
Da, mama e minunată şi preţioasă! E prima persoană pe care o vedem, căreia îi adresăm primul cuvânt, ei învăţăm să îi zâmbim, cu ea comunicăm foarte bine, pentru că ea ne e aproape mereu; ne susţine în rugăciune, ne încurajează, ne învaţă de Domnul Isus. Domnul să binecuvânteze toate mamele,să le dea ani mulţi şi fericiţi! Poezia pe care aţi scris-o e minunată şi are multă sensibilitate, Domnul să vă dea multă bucurie şi binecuvântări!
Adăugat în 12/03/2012 de Simo_7
Statistici
  • Vizualizări: 1965
  • Export PDF: 14
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 5
Opțiuni