O, prieten drag....
Autor: Maria Luca  |  Album: fara album  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de maria23luca in 14/02/2012

O, prieten drag, te văd ades trecând,
Pozând mereu aceiaşi nepăsare...
Aş vrea s-alerg din urmă să te prind,
Să-ţi spun despre Isus, despre Salvare!

Dar zile trec...şi anii trec în goană
Şi nu găsesc momentul să-ţi vorbesc,
Deşi te văd cum luneci spre pierzare...
Ispita şi păcatul te-nving, te copleşesc...

Aş vrea să pot să te opresc din drum
Şi să te duc la Golgota, la Cruce,
Ţi-aş arăta Iubirea ce încă te aşteaptă,
Ce-aduce pace-n suflet şi mântuire-aduce!

Te chem acum, cât nu e prea târziu
Să vii pe calea-ngustă, cu mine, la Isus,
De-atâta timp te cheamă, îţi şopteşte:
"O, vino fiul Meu, căci te iubesc nespus!

Am părăsit a cerului lumină
Am înfruntat Calvarul pentru tine!
Nu te-ai scârbit de-atâta nepăsare,
De viaţa ta ajunsă în ruine?

Eu încă te aştept...dar fă măcar un pas
Şi te voi lua pe braţe, căci ştiu...îţi este greu,
Încredinţează-Mi viaţa şi dă-Mi inima ta
Îar Eu îţi voi fi Tată şi Veşnic Dumnezeu!" Amin!

Vulcan-14-02-2012
Marz


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1311
  • Export PDF: 15
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
Opțiuni