Trăim vremuri tot mai grele

Trăim vremuri tot mai grele
Când necredința ia avânt
Și mulți se bucură de ele
În a lor goană după vânt.

Mulți se-abat de la credință
Și-adevăru-L tot sucesc,
Că întreaga lor străduință
E faima și-un titlu lumesc.

A credinței cale sfântă
O țin ca pe-o mască doar,
Care-ascunde ce-i frământă
În sufletul lor murdar.

Mânuiți de-o pofta firii
Se îmbracă în slujitori
Ai harului și-ai iubirii...
Dar sânt lupii răpitori!

Ei își flutură minciuna
Ca pe-un adevăr frumos!
Când le dai pe față vreuna
Zic că-ești rău și arțăgos!

Ne împlinind tot Adevărul
Nu faci roade pentru viață
Ci întristezi într-una Cerul
Și doar firea-ți se răsfață!

Cel ce-i slab și apostat
Nu vrea a se recunoaște,
Dar după roadele ce-a dat
Oricine vrea îl va cunoaște!

Trăim vremuri tot mai grele,
Dar putem trăi mai sfânt
Căci Domnul va îngriji de ele
Și de cei ce ne-au tot frânt!

Să nu ne întinăm ființa
Cu nimic ce-i pământesc
Ci să ne-ancorăm credința
În Stăpânul Cel ceresc,

Să privim la răsplătire
Și la acel Loc minunat
Pregătit cu-atâta iubire
Pentru cel păstrat curat.

15/01/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)