Lumină pe cărare
Autor: Cost Ana  |  Album: Solul morţii a fost îndepărtat  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cost_ana in 14/12/2011
Învățătura și Cuvântul
Sunt o lumină pe cărare
Și ca o candelă e sfatul.
Mustrarea e a vieții cale.

Ce minunate și frumoase
Sunt ale Tale-nvățături!
Tu-mi dai: pricepere, lumină,
Descoperire în Scripturi.

O, Legea Ta-i desăvârșită!
După porunci mereu oftez.
Prin mărturia-adevărată,
Mă-nțelepțești, mă-nviorezi.

Întoarce-Ți fața înspre mine!
Ai milă-n îndurarea Ta!
Nu lăsa vreo nelegiuire
Să stăpânească viața mea!

Mă izbăvește de-asuprire,
Poruncile ca să-Ți păzesc.
Mă-nvață-a Ta orânduire,
Prin Tine fă să strălucesc!

O, Legea Ta nu e păzită
Și ochii lacrime îmi varsă.
Nu mă lăsa să stau căzută!
Iartă-mi păcatul ce m-apasă!

Mă luminează pe cărare,
Căci este vremea să lucrezi!
Mă întărește, dă-mi răbdare
Și să mă binecuvintezi!
Psalmul 119.105


minunat şi mare Domn avem El pune cuvinte pline de laudă pe buzele celor ce se tem de El
minunate versuri prin inspiraţie de Sus!
fiţi binecuvântată, har şi pace, bucurii în Domnul, putere prin Domnul, dragoste de la Domnul
Adăugat în 14/12/2011 de floridinmaracineni
Amin!
Adăugat în 21/12/2011 de Ioanhapca
Frumoasă apropiere de Dumnezeu, frumoasă, fi binecuvântată sora Ana!
Adăugat în 20/07/2014 de sanda_tulics
Statistici
Opțiuni