Lumină pe cărarea mea
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Binecuvăntare  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de valeriamida in 02/03/2020
Lumină pe cărarea mea eşti Tu, o, Doamne mare,
Eşti stâncă tare în furtuni, eşti locul de scăpare.
Eşti scut tare ce mă păzeşti şi ajutor în viaţă,
Isus, eşti tot ce am mai bun, Ţinta ce-o am în faţă.

Privesc la Tine prin credinţă, eşti Ţelul meu suprem,
În rugăciune strig la Tine, cu dragoste Te chem.
O, Doamne, dragostea, credinţa la Tine le-am găsit,
Şi merg cu Tine prin credinţă, Mântuitor iubit.

Pe calea-ngustă merg cu Tine, sunt fericit, voios,
Şi spun la toţi cât e de bine cu Tine, drag Hristos.
Cu Tine sunt bogat, am pace şi bucurii cereşti,
Te laud şi Te slăvesc Isus pentru că mă iubeşti.

Eu cred în Tine, în Jertfa Ta, în moarte şi înviere,
Ai suferit pe Golgota mari chinuri şi durere.
Pe cruce între doi tâlhari ai fost crucificat,
Prea mult ai suferit Isus, în veci fii lăudat.

Îţi mulţumesc, m-ai mântuit, Te laud o, Doamne mare,
Eşti Dumnezeul meu măreţ, nu ai asemănare.
Cu Tine vreau pe calea Ta, pe calea-ngustă dreaptă,
La capăt Tu mă vei chema, cununa mă aşteaptă.
Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 669
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni