Doamne, arată-mi unde am căzut,
Căci știu că sunt departe azi de casă.
Viața mi-e cioburi... Țelul l-am pierdut...
Și... în zadar am risipit tot ce-am avut,
Căci de nimic acum nu îmi mai pasă.

Sunt părăsită, întristată și străină...
Și n-am nimic... deși alerg din greu.
Încerc să dau vopsea peste rugină...
Fac milostenii — ca s-acopăr a mea vină...
Și-n tot ce fac ies la iveală eu.

Eu am uitat că scopul meu e altul.
Că Tu ar trebui să Te oglindești în viața mea,
Că ar trebui — în liniște — să-Ți ascult sfatul.
Să împlinesc ce hotărăști Tu, Preaînaltul,
Și-apoi să-mi odihnesc ființa în prezența Ta.

De aceea mă întorc astăzi acasă,
În lacrimi și cu viața ruinată.
Tot ce-am avut: dreptul de-a fi aleasă...
Fiică să-Ți fiu... să fiu a cerului mireasă...
Eu le-am distrus... și-acum sunt disperată!

Dar drumul meu acasă mă întoarce.
Și lacrimi curg șiroaie pe obrazul meu.
Oricine-aș fi... orice aș face...
Tu le-ai iertat pe toate și-mi dai pace...
Acum îngenunchez cu dor la tronul Tău.

Să știi, prieten drag, am fost iertată.
Viața mi-a fost scumpă înaintea Lui.
Mi-a oferit o haină nouă, nepătată.
M-a mângâiat... și azi sunt vindecată.
N-ai vrea și tu să-ncerci iubirea Tatălui?