Doamne arată-mi unde am căzut,
Căci ştiu că sunt departe azi de casă.
Viaţa mi-e cioburi... Ţelul l-am pierdut...
Şi ... în zădar am risipit tot ce-am avut
Căci de nimic acum nu îmi mai pasă.

Sunt părăsită, întristată și străină...
Şi n-am nimic... deşi alerg din greu.
Încerc să dau vopsea peste rugină...
Fac milostenii—ca s-acopăr a mea vină...
Şi-n tot ce fac ies la iveală eu.

Eu am uitat că scopul meu e altul.
Că Tu ar trebui să te-oglindeşti în viaţa mea,
Că ar trebui—în linişte—să-ţi ascult sfatul.
Să îmlinesc ce hotărăşti, Tu, Preaînaltul,
Şi-apoi să-mi odihnesc fiinţa în prezenţa Ta.

Deaceea mă întorc astăzi acasă.
În lacrimi. Şi cu viaţa ruinată.
Tot ce-am avut: dreptul de-a fi aleasă...
Fiică să-ţi fiu...să fiu a cerului mireasă...
Eu le-am distrus... Şi-acuma’s disperată!

Dar drumul meu acasă mă întoarce.
Şi lacrimi curg şiroaie pe obrazul meu.
Oricine-aş fi... Orice aş face...
Tu le-ai iertat pe toate şi-mi dai pace...
Acum, îngenunchez cu dor la tronul Tău.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Să ştii prieten drag, am fost iertată.
Viaţa mi-a fost scumpă înaintea Lui.
Mi-a oferit o haină nouă, nepătată.
M-a mângâiat. Şi ... azi sunt vindecată.
N-ai vrea şi tu să-ncerci iubirea Tatălui?
Amin!