Există multe clipe grele
Autor: Paula D  |  Album: 1  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de PaulaD in 10/11/2011
Există multe clipe grele
Prin care Domnul ne ciopleşte,
El nu vrea răul, dimpotrivă,
O face fiindcă ne iubeşte.

Există stări ne-mpărtăşite,
Tânjiri, suspine şi nevoi;
Trecând prin ele, El ne schimbă
Din inimi vechi în inimi noi.

El ştie cum să modeleze
Gândirea, pasul şi avântul;
Şi-n suferinţă El ne-nvaţă
Să preţuim mai mult Cuvântul.

Când sunt dureri, prin rugaciune,
Căutăm la Domnul mângâiere
Dar El ne lasă până vede
C-am adunat de-ajuns putere.

Şi întăriţi putem să trecem
Biruitori prin alte lupte,
Cu mult mai lungi, cu mult mai grele,
Lăsând în urmă lanţuri rupte.

Există clipe de tăcere,
Există slăbiciune, lacrimi
Dar toate-acestea sunt nimic
Faţă de marile Lui patimi.

El fiindcă-a suferit isptia,
Tot ce înseamna chin, ocară,
Poate să vină-n ajutorul
Celor ce poartă-n ei povară.

Există-o vreme când El vrea
Să iţi îndrepte ochii-n sus
Şi prin necazuri să-L cunoşti
Mai mult pe El, Domnul Isus.

29 seprembrie 2008
poezie mai veche. http://pauladita.wordpress.com/
da, acestea sunt stările prin care trecem în această călătorie pământească
foarte frumos, fii binecuvântată
Adăugat în 17/12/2011 de floridinmaracineni
Statistici
Opțiuni