Oricând mai există speranță!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: La toți, despre Isus să le vestim!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 05/11/2011
Oricând mai există speranță!


Oricând mai există în viață speranță
De vrem pe Isus cel iubit să-L găsim
În El doar putem să avem siguranță
Spre ceruri înalte, de vrem să pășim

Iar golul imens ce în inimi există
El poate să-L facă să fie umplut
Prin jungla cea deasa a vieții rezistă
Acel ce pe Domnu-a primit, și-a crezut.

Din omul cel rău, un alt om se întoarce
De Domnu însetat el vrea apă să bea
Și are putere, păcatul își stoarce
Chiar jos de-i căzut, viața nouă-și reia

Acel ce curaj și dorință mai are
Puterea-și adună și poate să lupte,
Dar singur s-o facă, el, nu e în stare,
Pe diavol și-a lui legiuni să le înfrunte.

Satan este tare și greu de învins,
Cu el să ne batem e o luptă nedeaptă
Isus de ne ajută, atuncea precis
Victoria cea mare în luptă ne așteaptă

Și grijă s-avem să luptăm cu tărie
Cununa vieții la urmă-om avea
Pe Domnul Isus și a Sa Împărăție
Cu sfinții din ceruri mereu vom cânta

Noi, fii ai dreptății să fim pe pământ
Căci toți prin Isus am primit mântuirea
Spre Domnul vieții se îndreaptă al nost gând
Prin El doar putem, să obținem sfințirea

Căci fără sfințire n-ajungem la cer
Și nu vom trăi în frumoasa cetate
Cei răi vor rămâne-n păcate și pier
Iar noi cu Isus, vom ajunge departe.


Amin

Câmpia Turzii, 25 iulie 2011
Glorie Domnului!
foarte frumoase sunt aceste versuri ele ne îndeamnă să luăm aminte şi la lucrarea vrăjmaşului dar privirea să ne fie aţintită către Domnul să ne încredinţăm viaţa în mâinile Sale şi Domnia Sa va duce sfinţirea noastră până la capăt fiţi binecuvântată iubită soră Domnul să vă dea bucurie sfântă, călăuzire, pace din belşug, putere şi înţelepciune să ne întâlnim plutind ca porumbeii în întâmpinarea Mirelui!

AMIN
Adăugat în 06/11/2011 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1257
  • Export PDF: 14
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 1
  • Diacritice 1
  • Duverna  

    Diacritice 0 1
Opțiuni