Dac-ar avea părinții ochi să vadă
Și sufletul le-ar fi mereu atent,
În ochii pruncilor cu viață fadă
Ar descifra mesajul cel urgent:
„Vă rog, iubiți-mă inteligent!”

Nu glume, nici minciuni-bomboane amare,
Nu vreau bunici și nici televizor,
Nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare;
Puțin îmi pasă de trăiesc sau mor:
Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor!

Eu știu c-aveți profesii elevate,
Că sunteți la curent cu date noi,
C-aveți servicii, ca eu să am de toate;
Dar, fiindcă vă iubesc pe amândoi,
Vă spun că am nevoie doar de voi!

Aș vrea ca jucărie ochii mamei,
Nu ochii-ndepărtați ai vreunui unchi.
Când ne-ntâlnim atrași de glasul foamei,
Și nu pot sta la tata pe genunchi,
Mă simt ca o mlădiță fără trunchi.

Nu vreau să fiu un deget ce acuză,
Găsind olarul singur vinovat.
Am gând curat și inima refuză
O bombă cu efect întârziat.
Eu vreau să fiu un om adevărat!

De-aceea, vreau părinții mei să vadă,
Să aibă sufletul mereu atent,
Ca-n ochii mei cu viață fadă
Să descifreze strigătul urgent:
„Vă rog, iubiți-mă inteligent!”