Isus, luând povara de păcate,
chemă călăii pentru ispășire.
Nu ei veneau din proprie pornire,
ci El dădea porunca pentru toate.

“Veniți, ostași!” striga Isus cerește,
“ Veniți, bătrâni! E ceasul de osândă!”
Și dacă Iuda s-a grăbit sa-L vândă,
Isus i-a poruncit în duh: “Grăbește!”

El, Mielul Sfânt, doar El dădea porunca.
Și-mplinitorii se grăbeau să vie.
Ei n-auzeau vreun glas din veșnicie.
Dar îi vedeai cum vin și cum se-aruncă.

Și toți loveau, ca un torent în spume.
Cu spini, cu pumni, cu aspre vergi romane,
cu ironii, cu lacrimi, cu ciocane...
Dar toate, din porunca Lui, anume.

Nici lumea rea, nici Tatăl Sfânt și dulce
nu L-au silit să-ndure suferința.
Ci singur El Și-a osândit ființa
și singur El S-a pironit pe Cruce!

Iar noi, acei ce azi urcăm privirea
spre Cel ce-a fost ATOATEVINOVATUL,
vedem și cât de groaznic e păcatul,
și ce nemăsurată e iubirea!