Zboară, zboară săniuța
pe zăpada lină.
Dealu-ntreg și potecuța
de copii sunt pline.
Unii zboară ca săgeata,
alții-n joc se-adună.
Cu obrajii ca mușcata,
râd cu voie bună.
De pe crengi de brad, poznașii
neaua-n drum o sfarmă.
Fug în codru iepurașii
speriați de larmă.
Vântu-aleargă-n munți, pe coame,
sclipet alb să cearnă.
Câte daruri ne-aduci, Doamne,
chiar și-n miez de iarnă!