Se-mplinira douăzeci de ani!
Numai bătrânii își aduc aminte...

Ce-a fost în locu-acesta înainte?
O mână de discipoli luterani.
Un snop de frați. Un neștiutor popor
ce se-aduna într-o capelă mică.
Dar râvna lor,
torent ce stânci despică,
era mai mare decât templul lor! ...

Și-atunci acest mănunchi creștin maghiar
și-a adunat puterile robace
să-nalțe-un templu vrednic pentru Har.
Și-astfel bănuții văduvei sărace
s-au strâns lângă-ai Mariei din Magdal—
și lucrul începu, monumental,
iar zidurile au crescut în pace.

Cândva al doilea templu din Sion
se înălța la fel sub mâini tenace.
Numai că cei întorși din Babilon
nu mai zideau slăvita casă sfântă
așa cum o-nălțase Solomon.
Pe când aici, peste capela strâmtă,
frații maghiari, simțind la unison,
luptau să crească bolți de panteon,
o fortăreață pururi neînfrântă!

Ce bucurii au fost! Ce imnuri sfinte!
Când templul nou și-înalt a înghițit
bisericuța cea de mai-nainte!

Bătrânii doar își mai aduc aminte...

Iar azi avem o zi de sărbătoare,
azi ctitorii cu părul de nămet
dau mărturie pentru tineret,
pentru pionii vremii viitoare!

Să știe toți că templu-acesta mare,
pornit cu bani puțini, dar zel bogat,
prin Harul ce l-a binecuvântat,
s-a-ntins măreț ca un stejar în soare,
sub care, după-al cerurilor rost,
găsiră frați români un adăpost,
un loc înalt de sfântă adunare.
Și iată că noi, tineri și bătrâni,
strânși la un loc prin voia cea de sus,
ne înfrățim sub crucea lui Isus.

Acum, din apa-aceleiași fântâni
sorbim și frați maghiari și frați români.

Isus, venind să biruie furtuna,
venind să-Și strângă turma Lui de oi,
nu ne-a unit pentru un an sau doi,
ci ne-a-nfrățit în EL pe totdeauna.

Nu mai suntem străini lângă străini,
nu mai suntem opriți de bariere.
Ci suntem frați pe veci, da, frați creștini!
Fiind pe-aceeași Cale peregrini,
spre-același plai, spre-aceeași mângâiere,
spre-același Pom al Vieții ce nu piere,
spre-Același Domn, spre-aceeași bucurie!
Noi suntem frați, da, frați pe veșnicie!

Căci sus în cer, sub veșnicul altar,
nu este-un Rai român și-un Rai-maghiar,
nu este un Rai de fiecare neam!
Acolo sus, în gloriosul RAI,
e-un singur dor, e-un singur vis, un singur grai,
un singur sfânt mângâietor balsam.

Aici suntem popor lângă popor,
dar sus vom fi o turmă și-un PĂSTOR!

Și totuși noi, acești români chemați
de adevărul Evangheliei sfinte,
ne vom aduce-acolo sus aminte
c-am fost cândva primiți de frați, ca frați.

Iar voi, creștini maghiari, acolo sus,
veți fi voioși în slăvile mărețe
că ați primit nu niște oi răzlețe,
ci, după cum Cuvântul Lui ne-a spus,
voi L-ați adăpostit chiar pe ISUS!

*

O, Tată sfânt, o, Pronie divină,
prin servii Tăi ne-ai spus dumnezeiește
că cine-n lumea asta nu iubește
pe frații săi cu-o dragoste deplină,
acela nu trăiește în lumină.
De-aceea Te rugăm cu dor, Părinte,
noi, fiii Tăi, poporul Tău creștin,
Mireasa cea în strai curat de in,
să fim, de dragul Tău, de azi-nainte,
uniți ca frați, c-un duh tot mai fierbinte,
îmbrățișați tot mai cu drag! Amin.