În marele palat al popoarelor
sub drapelele tuturor hotarelor,
un crainic, cuprins de anxietate,
a strigat:
- Domnilor...
Cineva... stă la ușă și bate...
- Cineva? ... Dar cine anume?
La ușa noastră bate întreaga lume.
- E Cineva... Nu știu cine.
Unii spun că e Acela care vine.
Se pare că aduce o mare veste.
Unii spun că e Acela care ESTE.
- Să aștepte, oricine ar fi.
E prea-ncărcată ordinea de zi!
Nu avem vreme,
sunt multe și foarte încurcate probleme.
Dar între timp ușa s-a deschis
și CINEVA
a intrat, a înaintat
și a zis:
- Ambasadori ai lumii,
frați ai Mei și străini,
v-am lăsat cheia anilor divini.
V-am lasat o CALE, nu un impas.
Dar în inimile voastre ce a rămas?

Dacă în voi înșivă nu-i pace,
împăcarea lumii cine-o va face?
Dacă în voi înșivă nu-i Cer,
ce veți da celor care-l cer?
De-acum vremea s-a scurtat.
De două mii de ani stau la ușă
și bat.

Ascultați, frații Mei, ascultați, popoare!
Semănați acum grâul de onoare!
Faceți din șenile pluguri și furci,
găleți și cosoare!
Puii de leu vor adormi printre miei,
boa constrictor, printre căprioare.
Lupii vor paște iarbă cu rouă.
Construiți, construiți lumea cea nouă!

- Destul! Asta-i visare curată.
Te vom asculta altădată.
Unii au zâmbit,
alții au rămas pe gânduri.

Dar acel CINEVA a dispărut printre rânduri.
Și atunci, porumbelul de pe drapaj
a strigat zburând în lumina rece:
- Oamenilor, de ce L-ați lăsat să plece?
Chemați-l înapoi!
Auziți ce vuiet, ce tropot de război!

- Unde Te duci, Doamne?
Și fără Tine, pacea cine-o va face?

EU voi fi cu voi
și va fi pace
între oamenii
plăcuți lui
Dumnezeu!