“Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci  fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. ”  (Romani 14: 8)
Eu nu îmi aparţin şi nici nu ştiu,
Să fi avut un timp de posesiune,
Peste ce-am fost, ce sunt şi ce-o să fiu,
Dar ştiu că sunt prin Tine, o minune.
Eu nu mă regăsesc pe-acest pământ
Şi locul meu, îl caut cu disperare,
Mă-ndrept spăşit, spre tainicul mormânt,
Cu dor de veşnicie şi iertare.
Eu nu mă-nfricoşez de tristul rol,
Ce-l joc în preumblarea mea târzie,
În duhul meu, cândva sărac şi gol,
Ai răsădit lăstari, din sfânta glie.
Eu nu cunosc şi nici nu înţeleg 
Trăirea mea, de-i candelă aprinsă
Pentru cei dragi, dar vreau ca ceru-ntreg,
Să se reverse şi s-o ţină-ncinsă.
Eu  nu-mi doresc să fiu decât o floare,
Un crin albit de mâini meşteşugite,
Să mă culegi, să mă ridici în zare
Şi visele-mi vor fi îndeplinite.
Eu nu îmi aparţin, am fost al Tău,
Din clipa-n care Doamne m-ai creat,
Nimic nu sunt, prin Tine-s ce sunt eu,
Şi Tu eşti Dumnezeu adevărat!
19/06/11, Barcelona-Lucica Boltasu
                             
                    
Îmi induce o stare de tristeţe, dar şi nădejde vie, o dorinţă după Dumnezeu, o căutare de a fi în voia Lui. Felicitări! Domnul să te binecuvânteze!