CETATEA IERUSALIMULUI CERESC

Din câte gânduri le-am dat glas
şi n-am vrut nicidecum sã piarã
doar unul singur mi-a rãmas
în pieptul meu ca o comoarã :

e Paradisul cel dorit
din Ţara dorurilor mele
ce mi-a atras şi mi-a pãzit
inima mea în vremuri rele.

Din câte doruri m-au cuprins
mai nalte decât dorul firii
doar unul arde, nu s-a stins
pe-altarul sfânt al mântuirii :

e dorul dupã Dumnezeu,
ce ni-i Mântuitor şi Frate,
Cetate tare-n ceasul greu
şi Turn când vântul lumii bate.

Din câte veşti am auzit
când eu le-am înţeles solia
doar una m-a povãţuit
cum sã gãsesc Împãrãţia :

e Dragostea ce ni s-a dat
pe lemn blestemul sã ni-l poarte,
sã ne salveze din pãcat,
din iad, de lume şi de moarte.

Din câte slove-am desluşit
ce-mi glãsuiau de-a lumii viaţă
doar una-n mine a sãdit
o fericitã dimineaţă :

e slova Legii lui Isus,
a sfintei Legi de viaţă nouã
ce-mi dã puteri când cad rãpus
şi eu şi mâinile-amândouã.

Sunt multe ţãri azi pe pãmânt
în cele şapte continente.
Şi toate au şi plâns şi cânt
şi inimi mari, efervescente.

Dar numai una arde-n noi
c-o flacãrã atât de vie
trezindu-ne speranţe noi :
CETATEA cea din veşnicie.

Ierusalimul cel de sus
din aur pur şi nestemate !
Vom fi de-a pururi cu Isus
în alba harului Cetate.