ODĂ PENTRU ÎMPĂRAT
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Spicele lui Rut  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 18/05/2011
ODĂ PENTRU ÎMPĂRAT

Psalmul 45

Aud în inimă cuvinte
de laudă pentru Isus
pe care îl iubesc fierbinte
şi Îl aştept cu dor nespus.

Să-mi fie limba ca o pană,
ca pana unui scriitor
spre care cerul varsă mană
şi apa vie de izvor.

Ce frumuseţe-ncântătoare
e Domnul Sfânt, eternul Crin,
care-mi zâmbeşte plin de soare,
de har şi adevăr divin!

Ce binecuvântare multă
şi ce potop de har ceresc
primeşte cel ce Îl ascultă
şi-aruncă-n praf gândul lumesc!

Încinge sabia Scripturii
să dea putere în necaz
şi dragoste în locul urii
şi-un zâmbet nou pe-un trist obraz.

El apără neprihănirea,
blândeţea şi-adevărul sfânt
ca să triumfe-n veac iubirea
şi sus în cer şi pe pământ.

Smerenia îi este slava
cea coborâtă-n Betleem.
Dar El va spulbera ca pleava
pe cei ce I-au adus blestem.

Sub El cădea-vor chiar popoare:
toţi cei ce L-au respins mereu,
şi L-au hulit cu-nverşunare
şi L-au negat ca Dumnezeu.

Primise ungerea cea sfântă:
Profet şi Rege şi Preot.
De-aceea ceru-ntreg îi cântă:
- "Mărire, Doamne Savaot!"

Mireasa Lui e-mpărăteasă
gătită-n aur de Ofir.
Şi printre fete-i mai frumoasă
chiar decât fetele din Tir.

Şi cele mai bogate fete
bunăvoinţa Lui o cer
prin fapte bune, dar şirete
şi care să le ducă-n cer.

Dar numai harul şi iubirea
ne-ajută ca să-I fim pe plac
trăind, prin Duh, neprihănirea
de fii ai Lui din veac în veac.

Cuvintele-mi sunt prea puţine
şi omeneşti în felul lor
să dea glas gloriei divine
a veşnicului Salvator.

Dar psalmii dragi ai nemuririi
din omenescul meu chivot
I-aduc azi jertfa mulţumirii
şi sfânta ardere de tot.











Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 749
  • Export PDF: 84
Opțiuni