CÂNTUL IZBĂVIRII

Psalmul 30

Te-nalţ, Doamne Sfânt, întruna
căci m-ai ridicat din val.
Tu ai potolit furtuna
şi m-ai aşezat pe mal.

Pe vrăjmaşii mei să râdă
Tu nicicum nu i-ai lăsat.
Şi din cale moartea hâdă
izgonind, m-ai vindecat.

Lacrimi grele de căinţă
am vărsat în groapă jos.
Din a morţii locuinţă,
teafăr sufletul mi-ai scos.

Da, Tu m-ai adus la viaţă
să Te laud şi să-Ţi cânt
dragostea care mă-nvaţă,
cum să umblu pe pământ.

Doar o clipă de mânie
ţii Tu, Doamne, peste noi.
Însă harul pe vecie
se revarsă în şuvoi.

Întristarea vine seara.
Veselia vine-n zori.
Doamne, Tu-mi eşti primăvara
ce-mi aduce mii de flori.

Şi când mie-mi mergea bine,
eu ziceam mereu aşa:
"Sunt preafericit cu Tine!
În veci nu m-oi clătina!"

Tu m-ai aşezat pe-un munte,
prin iubirea-Ţi de nespus,
să uit grijile mărunte
şi spre cer să fiu condus.

Dar când Ţi-ai ascuns, Părinte,
faţa Ta plină de har
tulburatu-m-am, ţin minte,
şi-am strigat spre ceruri iar:

- "Doamne, ruga mi-o ascultă!
Doar atâta azi îţi cer.
Îndurarea Ta cea multă
să-mi dea aripi pentru cer!

- Oare-Ţi va cânta ţărâna ?
Poţi Tu-n groapă să m-arunci ?
Peste mine-ntinde-Ţi mâna!"
Şi m-ai ridicat atunci.

Din întinderea înaltă
mi-ai dat plâns de bucurii.
Inima-mi de dor tresaltă
şi Te-aşteaptă să revii.