DOI MIJLOCITORI
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Frumusetea vesniciei  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 11/05/2011
DOI MIJLOCITORI

Ca să-nţelegem mijlocirea
Avem azi doi Mijlocitori
Ce ne veghează cu privirea
Chiar din ai vieţii noastre zori.

Avem în ceruri sus la Tatăl
Pe Domnul nostru care-i viu.
Şi-aici cu noi în lume, iată-L,
E Duhul Sfânt în orice fiu.

Prin duhul nostru El se roagă
Cum Tatăl vrea şi-i voia Lui
Privirile să ni le-atragă
Spre-a fi modele orişicui.

Cu mintea noastră gându-aleargă
Şi nu suntem disciplinaţi.
Dar Duhul Sfânt din lumea largă
Adună mii şi mii de fraţi.

El una-i face-ntr-o secundă
Focalizaţi către Isus
Ce prin a Duhului Sfânt undă
Ne spune ce are de spus.

El n-a vorbit, cum scrie-n Fapte,
Doar numai primilor creştini,
Căci Duhul este zi şi noapte
Cu cei ce-n lume sunt străini.

Pe cei ce sunt în căutarea
Modelului de caracter
Îi duce Duhul pe cărarea
Ce-i strâmtă până sus la Cer.

El vrea să fim din astă viaţă
Mai sfinţi şi mai mijlocitori
Pentru acei ce-n lume pleacă
S-adune oi pentru păstori.

Păstorul nostru cel mai mare
La Tatăl e Mijlocitor.
El ne cunoaşte-atât de bine
Şi ne aşteaptă cu mult dor.

Să fim cu El în consonanţă
Când pentru alţii ne rugăm
Având în piept o siguranţă
Că împreună noi lucrăm.

Cuvintele nu-s ale noastre
Ci Duhul ni le dă în dar
Când noi venim cu drag chiar trupul
Să-l dăruim pe-al Său altar.

Avem mereu o jertfă vie
Din duhul nostru de adus
Când înălţăm cu bucurie
O rugăciune lui Isus.

Strigăm astfel în rugă:„Ava!”
Şi Tatăl ne-a şi dat răspuns
Prin Fiul care iarăşi vine
Şi cu uleiul Său ne-a uns.







Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 778
  • Export PDF: 75
Opțiuni