FERICIRILE
  
                Într-o zi, pe-un plai de munte, 
		Domnul cãtre-nvãţãcei
		le spunea cu voce blândã :
		"Ascultaţi iubiţii Mei !
		Fericiţi vor fi în lume
		cei sãraci în duhul lor
		care poartã-Mpãrãţia
		veşnicului Ziditor !
		Fericit e-acel ce plânge
		pentru-al lumii greu pãcat !
		Tatãl lacrima-i va strânge.
		Va fi-n ceruri mângâiat.
		Fericiţi vor fi odatã
		cei ce-s de blândeţe plini !
		Ei vor moşteni pãmântul
		fãrã pietre, fãrã spini.
		Fericiţi vor fi aceia
		care flãmânzesc mereu
		dupã neprihana vieţii 
		ce-o dã numai Dumnezeu !
		Fericiţi cei plini de milã,
		dãruind oricui ar fi !
		Sus în Ţara unde-i Domnul
		mila Lui vor moşteni.
		Cei cu inima curatã
		fericiţi în Cer vor sta. 
		Ei Îl vor vedea pe Tatãl
		şi-L vor binecuvânta.
		Cei ce poartã-n suflet pace
		şi-ntre oameni pe pãmânt
		vor fi fiii Celui Veşnic
		într-o zi în cerul sfânt.
		Voi, ce suferiţi în lume 
		pentru crezul cel divin,  
		fericit vã este ţelul
		şi de frumuseţe plin !
		Tatãl vã dã-Mpãrãţia
		dragostei fãrã hotar
		dacã veţi aduce roade    
		în rãbdare şi prin har.
		Bucuraţi-vã când lumea
		nu v-acordã niciun preţ
		pentru cã iubiţi credinţa,
		darul dragostei mãreţ !
		Mulţi vor spune lucruri rele,
		chiar insulte, calomnii,
		ca sã pângãreascã raza 
		sfintei voastre mãrturii.
		Bucuraţi-vã când lumea
		astfel îşi va arãta
		ura ei cea ne-mpãcatã.
		Voi sã-i daţi iubirea Mea !"
			*
		
		Astfel Îşi rostea cuvântul
		ca o harpã de izvor
		zi de zi cãtre mulţime
		scumpul nostru Salvator.