“Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate”
(Proverbele 17:17)

Pe-aripi de dor şi de visare, în zbor suav şi-nfiorat,
Înalţ spre zările albastre, un gând timid şi resemnat,
Îmi cântă sufletul şi duhul, umplut de bucurie sfântă,
Căci am un frate şi un prieten, ce adevăruri mari cuvântă.

Îmi este-alături în tristeţe şi plânge-atunci când sunt lovit,
De-s încercat, mi-arată cerul şi crucea ce m-a izbăvit,
El nu lipseşte niciodată, o vorbă bună în a-mi spune,
De-s fericit şi-mi merge bine şi el se bucuraă cu mine.

Atunci când lumea mă acuză şi mă împroaşcă cu noroi,
El îmi aduce mângâiere, povara mea o-împarte-n doi,
Şi-mi spune, de-s lovit cu pietre, să dau´napoi spre-acei, cu pâine,
Căci mai de preţ este iertarea şi ce e azi, nu va fi mâine,

Să împrumut pe-acel ce-mi cere, de mi se ia, să dau mai mult,
De-s obligat să merg o milă, să merg şi două, să nu uit,
Că tot ce este-n lumea asta, e dar din Darul cel mai mare,
Că eu sunt doar un călător ce stingher umblu pe cărare,

Eu sunt doar pulbere de stele şi tot ce am acum, va piere,
Doar ce zidesc pe temelia Domnului meu, e o avere,
Acolo sus va fi sentinţa, la Tron de judecată sfântă,
Să nu privesc cu părtinire... şi-mi spune: „Nu plânge, ci cântă!”

Să cânt mereu cu bucurie, să preamăresc pe Dumnezeu,
Chiar de durerea este mare şi-urcuşul este foarte greu,
Căci va veni şclipa-n care, sfârşind umblarea mea în lume,
Voi poposi în Ţara Sfântă şi depărtat de seci cutume,

Acolo sus găsi-voi pacea şi bucuria nesfârşită,
Voi înţelege ce-i iubirea şi dragostea nemărginită,
Aşa că azi, chiar de-s lovit, eu cânt cu sufletul arzând,
Căci mă încred în ce-a spus Domnul, atunci când zis-a: ”Vin curând!”

O, vino Doamne, curăţeşte şi spală Tu tot ce-i murdar,
Adu cu Tine mântuirea, acelora ce n-au hotar,
Chiar de în juru-mi e furtună, în suflet pacea mă inundă,
De-i noaptea grea, eu văd Lumina ce îmi trimiţi pe caldă undă,

Îţi mulţumesc o, Doamne Sfinte pentru sublima părtăşie,
Ce ai găsit Isus cu cale, să-mi dăruieşti, din veşnicie,
Atât te rog, binecuvântă pe toţi acei ce-s prieteni trainici
Şi fă-i Isuse peste veacuri, ai Evangheliei Tale crainici.

Iar ţie, prieten drag şi frate, îţi spun cu sufletul vibrând,
Că voi veghea mereu pe cale, tu eşti cu mine orişicând
Şi mai presus de toate aste, tu călător stingher ce eşti,
Să nu uiţi niciodat´ spre cine şi spre ce zare să priveşti.

Chiar de sunt nori pe cerul vieţii şi vijelii-ţi opresc elanul,
Să nu te laşi, să mergi ´nainte, ajută văduva, orfanul,
Căci dorul tău ascuns e cerul şi ţelul tău e mântuirea,
Aleargă, vei primi cununa şi taina vieţii... fericirea!

05/05/11, Barcelona- Lucica Boltasu