TEST
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Spicele lui Rut  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 03/05/2011
TEST

Când spui la alţii Adevărul
gândeşte-te o clipă doar:
e viaţa ta adevărată,
sau e-un perete dat cu var ?

Când predici crucea pentru alţii
şi spui păcatului un "Nu!"
te-ntreabă, frate drag, în taină
ţi-o duci cu-adevărat şi tu ?

Când dai îndemnuri la credinţă,
la rugăciune mai cu zel,
crezi tu cuvintele Scripturii
din veşnicul Emanuel ?

Când ceri altora să alerge
la cei bolnavi, trişti şi săraci
ce spui, eşti oare şi tu gata,
aceleaşi lucruri, să le faci ?

Când vin necazuri peste alţii
şi tu îi mângâi c-un îndemn,
poţi tu să plângi, apoi cu dânşii,
când dragostea îţi face semn ?

Când suferinţa şi prigoana
lovesc în cei evlavioşi,
poţi tu să fii cu ei alături
prin Duhul Sfânt şi credincioşi ?

Când Duhul lucrători ridică
la Secerişul cel întins,
simţi tu în piept o bucurie,
ce viaţa-ntreagă ţi-a cuprins ?

Când Domnul pe cântar te pune,
să vadă El cât cântăreşti,
poţi tu, atunci, cu umilinţă,
în rugăciune să-L slăveşti ?

O, frate ce asculţi Cuvântul
şi-aceste întrebări de sus,
de poţi răspunde "Da !" la toate
tu eşti pe braţul lui Isus!

Dar dacă simţi o ezitare
în glasul tău de ucenic,
şi vrei din zi în zi mai mare
să fii, şi nicidecum mai mic,

Isus îţi dă şi pocăinţă
de vii la El cât mai urgent.
Şi-astfel trăind doar prin credinţă
la test vei fi un absolvent.





Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 995
  • Export PDF: 83
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni