Nici nu-mi mai socotesc de-acum o vina
C-am blestemat adesea in surdina
Acest pamant pustiu, fara lumina,
Caci am gasit ..intr-un tarziu...in lumile de tina
Ascunsa intr-un Bot de lut, o comoara divina!


Mi-am ispravit de-acuma cautarea,
Razbind prin tot ce mi-a captat vederea,
Prin gratii care-mi stimulau placerea
Spre crucea Sa mi-am ridicat privirea
Iar trupul Sau insangerat mi-a revelat iubirea.


Iubirea Sa de prieten si frate
Mi-a dovedit-otrecand prin moarte,
Iar chinurile indurate toate
Pentru ale mele fapte vinovate
Sunt argumentele unei iubiri nemasurate.


Din clipa in care ochii mei vazura
Iubirea Sa cea fara de masura ,
Iubirile potrivnice cazura
Rebeliune si dispret si ura
Lasara locul pentru o noua si vesnica faptura.


Nascut din spasmul suferintei Sale,
Alerg cu bucurie pe-a credintei cale
Si strabatand a umbrei mortii vale
Voi raspandi mireasma vietii Sale.
Pentru ca-ntreg pamantul sa-I inalte osanale.
Amin!