Ce iarnă cumplită cu nopţi glaciare,
Îngeaţă pământul de soare lipsit,
Întreagă fiinţa îşi caută salvare
La focul din vatră ce arde mocnit
Cu limbi de lumină şi dor de uitare.

E noapte şi vântul aleargă grăbit ,
Adună pe cale troiene spre cer,
O-ntindere albă ce n-are sfârşit,
O mare de şoapte, de ger, de mister,
În care se pierde cuvântul rostit.

E frig. Şi-ntuneric. Dar inima mea
E focul ce arde aprins pentru Tine...
Mai toarnă ulei, mai adună în ea
Speranţe şi doruri, şi daruri divine,
Comoara ascunsă în dragostea Ta!

Mary