Privind cu drag un soare-apune
M-am dus cu gindul in trecut
Si-am inceput in vers a pune
Un sunet tremurat de strune
Ce izvora din al meu duh

O coarda a inimii atinsa
De-un gind pribeag a inceput
Sa sune o melodie trista
Ce intreaga fiinta mi-a umplut

Si tristu-i cintec plin de jale
Ce se stingea pe-un ton durut
Lasa in urma-i blinde soapte
Ce adinc in suflet m-au lovit

Tu esti strain soptea incet versul
Ce licarea in auzul meu
Pe acest pamint nu ai nimica
Nimic de aici nu e al tau

Esti calator pribeag prin lume
Mereu,mereu calatoresti
Prin vinturi grele si furtune
Spre,unde oare ..! te grabesti ?

Si ce sunt astea ce te-apasa
De naintezi tot mai incet?
Ce sarcini porti in a ta circa ?
Si ce suspin in al tau piept?

Privesti in jur cu lacomie
Si apuci cu pofta din nesat
Atras de-o stranie armonie
In valul lumii greu te zbati

Esti trist, chiar daca porti o masca
De zimbet fals,si esti mihnit
Iar ochii iti divulga starea
De om pribeag si neimplinit

Si toata incarcatura firii
Ce-o porti te trage tot in jos
Si incet ,incet pe drumul vietii
Esti dus departe de Hristos

Dar tu sa stii ca nu aceasta-i
Menirea vietii pe pamint :
Sa umbli sa cistigi sa lucri,
Si la sfirsit...un trist mormint...?!

Si cu-o intrebare s-a stins soapta
Ce-a suspinat in al meu gind:
Dece traiesti si care-i oare
Menirea ta pe acest pamint...?