Spre Tine, Dumnezeul meu!
Autor: Alexandru Raneta  |  Album: Pocăință  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Raneta in 02/05/2010
Să mă apropii mult aș vrea,
De Tine Tată Sfinte,
Curat să fiu, ca fulg de nea,
În orice zi Părinte.

Tată, sfințirea o doresc,
Ca haină-n fiecare zi,
Trimite Solul Tău ceresc,
Ajută-mă să-L pot primi.

Să mă asemăn tot mereu,
Cu Tine Sfânt Isuse
Și când respir ades din greu,
Să Ți le-aduc supuse.

Pe toate Doamne să le-aduc,
La poala Crucii Tale,
Ajută-mă să pot să urc,
Spre cer, pe a Ta cale.

Mai sus, mai sus o Tată!
Acolo unde totu-i sfânt,
Eu cred că voi ajunge-odată,
Lăsând în urmă acest pământ.

Acest pământ, ce ne mai ține
Doar câtva timp în planul Tău,
Doresc să mă îndrept spre Tine,
Spre Tine, Dumnezeul meu!

Să fiu mereu, o veșnicie,
De Tine Doamne luminat,
Să beau, să beau din apa vie,
Să fiu de toate vindecat.

Să mă cufund în râul vieții
Și să mănânc din pomu-ales,
Ca să mă-mbrac cu tinerețe
Și-n fericire să trăiesc.

Mai umple-odată Doamne Tată,
Cu Duhul Tău cel Sfânt,
Ființa mea și mintea toată,
Să-Ți fiu fidel oricând.

Mai toarnă Doamne din a Ta,
Iubire minunată.
Și inima și viața mea,
Ție ți-o dau azi toată!
Amin.

1.05.2010.
Bucuria trairii cu Domnul
Felicitari! Minunat ne descrie aceasta poezie dorinta dupa Dumnezeu, dupa cer.Cititorule vino impreuna cu mine sa-L cautam mai mult pe Dumnezeu, tinzand mai mult si mai mult spre desavarsire.
Adăugat în 03/05/2010 de Greta_Andreica
Domnul sa te binecuvinteze!
Ma bucur frate Alex ca perseverezi!
Domnul sa-ti dea har si bucurii prin Duhul Sfant!
Sa se atinga de ochii tai !
Adunarea noastra se roaga pentru tine!
Poti avea acces la biserica noastra accesand site-ul
elimro.com
Mult har si pace de la Domnul nostru Isus Hristos !
Adăugat în 03/05/2010 de revgeorgepetre
ai un dar deosebit;înflăcăreză-l!
Domnul să te binecuvânteze și să-ți înmulțească harul și toate binecuvântările!
Fii binecuvântat!
Adăugat în 26/09/2011 de Ioanhapca
amin.imi place tare mult cum scrii şi ai atit de mult de dăruit, păcat că publici aşa de rar
Domnul te va ajuta in toate cele. mult har si pace sfinta
Adăugat în 18/10/2011 de 1954adina.9mai
Amin! Să te asculte Domnul sora.
Mulțumesc mult pentru încurajare.
Adăugat în 18/10/2011 de Raneta
Statistici
  • Vizualizări: 1935
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 5
Opțiuni