Hai la evanghelizare...
Autor: Teodor Groza  |  Album: Intristari si bucurii  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de TeodorVS in 15/02/2010
Hai la evanghelizare...

Dacă viaţa ta e goală
Şi eşti trist, nefericit,
Hai la evanghelizare
Aici poţi fi mântuit!

Dacă eşti neîmplinit,
Fără scop, fără nădejde,
Hai la evanghelizare
Cel ce vine aici nu pierde!

Dacă eşti rob la păcat,
Te simţi singur, părăsit,
Hai la evanghelizare
Şi tu poţi fi izbăvit

Dacă vrei să-ţi schimbi viaţa~,
Să fii un om credincios,
Hai la evanghelizare
Şi te-nchină lui Cristos!

Dacă eşti nedumerit,
Nu ştii pe ce drum să mergi,
Hai la evanghelizare
Să poţi bine să alegi!

Dacă eşti bolnav în trup,
Şi durerea ta e mare,
Hai la rugă şi Cuvânt,
Să-ţi dea Domnul vindecare!

Dacă eşti singur pe lume,
Nimeni nu te ia în seamă,
Hai la evanghelizare
Aici ai „tată şi mamă”!

De te-apasă gânduri negre,
Nu-ţi mai vezi rostul în viaţă,
Hai la evanghelizare,
Vei primi din nou speranţă!

Invitaţia aceasta,
Este una specială.
De vii, poţi ajunge-n Cer
De nu, poţi rămâne-afară...

Vor fi piedici, poate oameni,
Ce vor vrea să te oprească
Dar tu, să asculţi de Domnul,
Lasă lumea să vorbească,

Căci în ziua judecăţii
(zi mare, înfricoşată),
doar Cristos va cântări
şi va da la toţi răsplată,
potrivit cu adevărul,
potrivit cu a lor faptă.

De aceea, azi, insist...
Rugămintea mea e mare,
Cât mai este timp şi har,
Hai la evanghelizare!

de Teodor Groza
15.02.2010
Vişeu de Sus
Din dorinta de a chema si prin versuri oamenii sa asculte Evanghelia ....
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3687
  • Export PDF: 13
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni