Acum, la slujba nedorită de plecare
Autor: Teodor Groza  |  Album: Există speranţă  |  Tematica: Înmormântare
Resursa adaugata de TeodorVS in 16/07/2015
Acum, la slujba nedorită de plecare

Acum, la slujba nedorită de plecare,
A bobului căzut, în brazda timpurie,
Revarsă-Ţi Doamne pacea şi duh de cercetare,
Să fie rod curat în inimile care,
Vor asculta cu lacrimi a harului solie.

Aici în casa unde e greu necaz şi jale,
Că moartea a lovit un frate şi un fiu,
Să-Ţi laşi lumina vieţii să lumineze-n vale,
Să-aducă o nădejde celor ce plâng pe cale
Şi pacea Ta divină în sufletul pustiu.

Din valea umbrei morţii azi te rugăm fierbinte,
Să ne aduci prin Duhul Cuvânt de mângâiere.
Să-ţi ascultăm mesajul toţi cu luare-aminte,
În inimi să pătrundă slăvitele-Ţi cuvinte,
Despre păcat, iertare şi despre înfiere.

Părinţii întristaţi să-i mângâi bun Părinte,
Speranţa revederii să laşi în viaţa lor,
Că în curând în slavă în dalbele veşminte,
Ne-om întâlni cu toţi câţi au plecat ’nainte,
Şi vom cânta cu ei şi îngerii în cor.

Dragi tineri şi voi toţi câţi ascultaţi Cuvântul,
Viaţa-i dar divin, dar scurtă, trecătore,
Azi mândră ca o floare, mâine o rupe vântul,
Căci suntem călători nu moştenim pământul,
Dar prin Hristos trăim în viaţa viitoare.

Fie ca-nţelepciunea care din Cer coboară,
Să ne pătrundă-n suflet şi să ne dea putere,
Din zorii tinereţii şi până-n „ceas de seară”,
Domnul Isus ne fie, la toţi Stăpân, comoară,
În El avem salvarea şi sfânta înviere.


Teodor Groza
14.07.2015
Vişeu de Sus
Aceste versuri sunt scrise ca un omagiu pt Iuga Marius, plecat parcă prea devreme dintre noi. Multă mângâiere familiei îndoliate şi Bisericii Betania Sighet!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3971
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni