Ascultă-mi, Doamne, ruga! E una-ndurerată,
Când sunt atât de rece şi gol ca niciodată,
Când nu mai port în suflet credinţă şi iubire
Şi tot ce sunt acum e plâns, nefericire.

Se pleacă-n rugăciune o inimă bolnavă,
Un om cu mii de greşuri, o vale, o epavă,
O trestie ce, frântă, sub vântul rău se pleacă,
Un jar ce slab mai arde, o albie ce seacă.

Te strig, abia se-aude, din inima mâhnită,
Lipsit de-orice nădejde, o floare ofilită,
Cu sulfetul în tremur, topit de aşteptare,
Să-ntinzi o mână caldă, un braţ etern şi tare.

Ascultă-mi, Doamne, ruga! Şi vino-acum la mine!
Să simt iar bucuria, s-o cânt cum se cuvine,
Să laud al Tău Nume, să ştie tot pământul
Că Tu eşti Mângâierea, Iubirea şi Cuvântul.