De ce până la cutremur
Oamenii se tot mândreau,
Dar când a venit zguduirea,
De spaimă ei tremurau?
Când tuturor le este bine,
Uită ei de Dumnezeu
Și, când vine brusc necazul,
Strigă ca să-i scape El.
Căci când se cred ei miniștri
Și de nimic nu au ei frică,
Când le vine prăbușirea,
Tot la Dumnezeu ei strigă.
Și-atunci cade trufia
Și lacrimile se-arată,
Când pământul ne-nvață
Cum este inima noastră.
Căci noi nu avem putere
Când tot cerul se-nfioară,
Și este momentul astăzi
Să-i cerem iertare iară.
Să lăsăm noi orice urmă
De mândrie și dorință,
Și cu inima smerită
Să venim la pocăință.