Vis despre ceva părând divin! ! ...


N-am băut de-o viață vin,
Am luat din el, cu măsură
Când ca să ne-mpărtășim,
Luam și-un cub de prescură.

Și iată că totuși am visat,
Parcă fiind, în București
Lucruri ce par Dumnezeiești,
Mai eram cu un băiat
Având casă de om bogat,

Eram la periferie
Domnul că nu, mint mă știe,
Unde-n bazin, cu apă caldă
Care curge-n plin pe-o țeavă,
Lume pestriță se scaldă...

Visasem, de Sfinții Părinți
Constantin și mama lui,
Cum acel tânăr bogat
În costum nou îmbrăcat,
Mi-a întins, un lemn sculptat.

L-am luat în mâna dreaptă,
Un mic șanț, săpat mi-arată,
Înconjurând bucata toată,
Ca D lungit, nu ca o roată,

De-așa de mult folosit
Lemnul era lustruit,
Poseda un mâner, lung
Lucrat parcă la un strung,

Lucru foarte curios
Pe el sculptat, era Hristos,
Îl țineam, de-al său mâner,
Cu-al său corp, întors spre cer,

Cineva clar îmi vorbise
Și-mi spusese, pe de-a dreptul
Ce-ai văzut acum prin vise,
Acel obiect este, Sceptrul

Însă nu mi-a spus al cui
O fi sceptrul Domnului?
Și ceea ce pomenesc,
Pot prin vorbă să greșesc

La capătul drumului,
Dădui drumul, Sceptrului,
Ridicat lăsat liber, unui duh,
Ce-l intuiam, în văzduh,
Îmi șoptise. gândul meu,
Poate-i Duhul Lui Dumnezeu,

Al DOMNULUI o fi de aur,
Și-mi vorbise un balaur,
Cel cu mare, îndrăzneală,
Care din Adânc se scoală,

Totuși este greu, credibil,
C-ar fi făcut un gest teribil,
Prezentându-L pe Cel Uns
Chiar de-ar face-o în ascuns!

Visul totuși, mă încântă,
Că pe Domnul îL prezintă,
Pe acel lemn având trei șchioape,
Și lat de trei degete,

Și pe cei spălați de ape,
Chiar și-n vremi, cu secete,
N-am regrete, c-am visat
Pe Fiul Celui Preaînalt! ! ...

Moldovan Pavel