Domnul Isus pe pământ cât a stat
A spus și pilda cu cele zece fecioare și a arătat
Despre cinci fecioare care înțelepte erau
Și cinci fecioare care nechibzuite se dovedeau
A fi înțeleaptă înseamnă așa:
Să ai frică de Domnul întreagă viața ta
Să fii răbdătoare, pe Domnul așteptând fără a murmura
Să privești ca cinste când poți a ierta
Orice greșeală făcută împotriva ta
Și să te avânți tot mai sus in dragostea ta
Și cu orice preț să ajungi mireasă pentru Cel ce te-a salvat
Care este Domnul, Mirele Ceresc
Care este Veșnic, nu e pământesc.
Să te ții curată în ființa ta
Să nu lași nimic spre a te întina
Să alergi după pace, pace a avea
Să fii fiica păcii, toți să știe asta
Să fii cu blândețe în purtarea ta
Ca toți să cunoască de blândețea ta
Și să înțeleagă ce înseamnă ea.
Să te lași să fie ușor înduplecată
La tot ce îți cere scumpul Tău Tata
Și fără de preget să împlinești îndată.
Să nu spui vreodată că nu înțelegi
Voia lui divină și astfel tu să n-o alegi
Sau că este grea Voia Lui de Tată
Și tu nu înduri așa viața toată
Ci tu să-ntelegi Voia Lui frumoasă
Să fii cu îndurare, să fii credincioasă
Să nu fii cu părtinire în judecata ta
Să nu lași păcatul să-și facă loc în viața ta
Să nu cauți scuze la ce ruinează
Ci să cauți soluții la tot ce întinează
Să te ții curată, fără nici o pată
Să nu fii ascunsă de cerescul Tată
Nici în gânduri, nici în vorbe, nici în trăirea ta vreodată
Ci să fii deschisă cu viața toată.
Nu fățărnicie pentru cei din jurul tău
Ci sinceritate pentru toți, prin Harul Său
Să ai viața plină cu roadele bune
Ca pe toți spre Domnul zilnic să-i îndrume
De vei face așa vei fi înțeleaptă
Și vei sta odată în partea cea dreaptă
Când va apărea scumpul tău Mire
Pentru a te lua veșnic pentru Sine.
Și vei spune atunci că a meritat
Să fii înțeleaptă cât pe pământ tu ai stat
Dar acelea fecioare ce nechibzuite erau
N-aveau frică de Domnul în toate ci doar o declarau
Iar când venea prilejul repede se supărau
Pe cei din jurul lor când ei le greșeau
Și nu aveau răbdare și nu puteau ierta
Și nu vedeau o cinste iertare ca să dea
Ci repede oboseau și Voia Lui Dumnezeu devenea prea grea
Și se lăsau umplute de amărăciune
Și astfel untdelemn nu mai aveau unde pune.
Ci în vas tot puțin rămâne
Căci vasul nu era curat în totalitate
Ci cu amărăciune, cu neiertate se amesteca
Untdelemnul Sfânt și astfel totul se strica
De acea și Domnul nu le-a primit la nunta Sa
Nu aveau blândețe cu cei din jurul lor
Ci ușor îi repezeau prin vorbirea și purtarea lor
Dacă ceva nu potrivea după gândirea lor
Și astfel toți din jur simțeau iutimea lor
Și când Domnul le cerea ceva sa mai facă
Nu le prea convenea ca repede să facă și să tacă
Ci mereu tot murmurau că de ce mai e nevoie
Să facă atâtea când pot trăi în a lor voie
De ce să tot îndure atâtea dureri
Până apare Mirele în zări
De ce să tot caute soluții la probleme
Când pot să se scuze, să tot motiveze
Să fie părtinitoare, să țină cu unii, să apese pe alții
Și astfel să nu fie unitate la frații
Cei pentru care Hristos a murit
Din dragoste că i-a iubit
Și îi dorește cu Tatăl uniți.
Ba mai sunt și cu fățărnicie
Spunând una in față și alta pe la spate in a lor prietenie
Și astfel nu aleargă după pace
Și nu vor pace a face
Și viața nu le e plină de roadele bune
Ci mereu tot se luptă cu amărăciune
Cu acești lăstari ce îi lasă să crească
Ce aduc în jur doar întinare și o stare lumească
Și nu lasă untdelemnul în vase să crească
Dar va veni o zi, un ceas de veșnicie
Când se va auzi: Iată Mirele, ieșiți în întâmpinare! Voi cele zece fecioare!
Dar atunci se va face o separare
Între cele așa zise fecioare
Care nu au pus preț pe untdelemn
Și nu au luat seama la sfântul îndemn
Ci au tot amânat pregătirea pe mâine
Iar timpul s-a scurs și Mirele e gata, El vine!
Și cu untdelemn puțin au rămas
Și nu au lumină în ultimul ceas
Și iată pe prag, la ușă, afară au rămas
La ușa veșniciei ele bat dar nu se mai deschide ci se aude un glas:
Adevărat vă spun că nu vă cunosc!
Afară au rămas!