TU EȘTI IUBIRE!
Tată, Tu Ești și bun și drept,
Al meu, gând, spre Tine-ndrept,
Și-ncerc, atât, cât pot și eu,
Ca să iubesc, la rândul meu,
Pe fiecare, fiu al Tău
Și să ador, și să-L slăvesc,
Pe Dumnezeu.
Noi, ai tăi fii, de pe Pământ,
Îți înălțăm, rugă și cânt,
Prin Fiul, care Ți-e Cuvânt,
Prin El și Duhul Tău cel Sfânt,
Apoi și eu, o pleavă-n vânt,
Pân m-oi opri, într-un mormânt,
Cu tine sînt.
Când, Fiul Tău, fu răstignit,
Pentru c-așa mult, ne-ai iubit,
De-n inimă Tu, ne-i primit,
Uitând, păcatul moștenit,
Și când, revine, sus pe-un nor,
Al Lumii Drept Judecător,
Ne va lua pe-Ai săi aleși,
Ce Îi numești, ai Tăi copii,
Care ai cerului, vor fi,
Și vom trăi, ca ingerii
Cu noi vei fi,
Când Tu, din lut ne-Ai modelat,
Duh de viaț-Ai, insuflat,
De-Adam, viață a luat,
Cu noi Erai neâncetat
Iubit Stăpân, și Împărat,
N-aveam, nici griji și nici nevoi,
Erai cu noi.
Ne-ai dat, atunci doar, sfatul Tău,
Să ne-nmulțim, să nu greșim,
Bine, să stim, cum să trăim,
Că ne, păzești de orice rău,
Prin Harul Tău
Acum, De toate-țiș mulțumim,
Și iar cu Tine vrem, să fim! ! ... ,
Caci ne-am făcut viața chin,
Fiind poluată cu venin,
De Șarpele amăgitor,
Ce, mușcătur-a pus pe toți,
Ca să murim.
Mărire, Slavă-Ți, înălțăm,
Și Feței Tale ne-nchinăm,
Iar, prin Hristos toți Îți urmăm,
Că toată lumea, noi dorim,
Viața de-apoi, iar s-o primim
La Tine, vrem să revenim,
Că Te iubim.
Dacă păcatele, Îmi ierți
Chiar dac-o fii, să mă mai cerți,
Cum Dumnezeul meu Tu Ești,
Să faci cu mine, ce dorești,
Dar să mă-ncânți Cu-Al Tău
cuvânt,
Că-i scurtă, viața pe pământ,
Stăpâne Sfânt! ! ...
Moldovan Pavel.