1. Din gene îmi cade o perlă sclipitoare,
Purtând un dor ascuns, fără hotare,
Ca roua care îmbracă flori în zori,
Ea îmi poartă în taină lacrimi și fiori.

2. Când bucuria-mi înflorește-n piept,
Un strop de-argint se naște blând, discret,
E-un imn tăcut, o sfântă mărturie,
Ce dă emoției chip de veșnicie.

3. Dar când tristețea-mi învelește zarea,
Și umbre reci îmi tulbură cărarea,
Cristalul trădează ceea ce ascund,
Un dor amar, un suflet prea profund.

4. În clipe grele, când puterile mă lasă,
Și nicio rază nu mai intră-n casă,
Suspinul îmi stă alături, credincios,
Și îmi amintește de iubirea lui Hristos.

5. Când suferința frânge al meu glas,
Iar pașii îmi rătăcesc fără popas,
Mila divină brațele își deschide,
Și în noaptea mea speranța iar se aprinde.

6. Genunchii-mi plec în taină la altar,
Și-I dau lui Dumnezeu durerea-n dar,
Din fiecare geamăt se ridică
O rugă caldă, tainică, smerită.

7. Prin căință, vechi păcate se destramă,
Iar harul ceresc ființa mea o cheamă
Spre limpezimi de suflet și iertare,
Ca ploaia ce trezește muguri în floare.

8. Se spală-n mine gânduri de cenușă,
Și mila-I sfântă-mi ține larg deschisă ușa,
Din inima ce-a cunoscut durerea
Răsare blând iertarea și-nvierea.

9. Când piatra se topește-n bunătate,
Și ura lasă loc pentru dreptate,
Chiar lumea pare-un câmp înmiresmat,
Iar omul, prin iubire, e schimbat.

10. Nu-i stropul doar un semn al întristării,
Ci nestemata tainică a purtării
Cu care-mi duc povara către cer,
Spre Cel ce-mi este sprijin și reper.

11. Lacrima, cristalul vieții mele,
O rază prinsă-n margini de mărgele,
Prin ea îmi las nădejdea în Hristos,
Și aflu pacea harului duios.