1. Toți suntem la fel, urmăm același drum,
Venim dintr-o scânteie și ne întoarcem în scrum,
Purtăm în noi țărână și cerul nepătruns
Și-un dor de veșnicie, de când ne-am cunoscut.

2. Viața ne naște-n lume, sub cerul infinit,
Cu sufletul în taină și trupul de lut plămădit,
Iar timpul ne îngrădește în clipe și hotare
Și fiecare zi ne mai deschide o cărare.

3. Lumina ne discernă prin umbre și tăceri,
Ne scoate la iveală ascunsele dureri,
Desparte-n noi minciuna de adevărul viu
Și-arată cine suntem când sufletul e pustiu.

4. Iubirea ne mai cheamă din noapte către zori,
Aprinde-n noi speranța când nu mai avem flori,
Ne leagă peste vreme, ne-adună din risipă
Și pune veșnicia în cea mai scurtă clipă.

5. Vremea ne frământă în palmele de lut,
Ne schimbă fără veste ce-am fost și ce-am crezut,
Ne trece prin durere, prin lacrimi și furtună,
Ca să înțelegem rostul luminii împreună.

6. Timpul ne sculptează cu dalta lui de fier,
Ne sapă în inimă taina, ne apropie de cer,
Iar fiecare rană, sub cerul cenușiu,
Ascunde-o nouă treaptă spre ceea ce-i târziu.

7. Și când se stinge ziua, iar pașii ni se frâng,
Când ultimele umbre în urma noastră plâng,
Vom înțelege poate, dincolo de hotar,
Că tot ce-am dus cu lacrimi se poate face dar.

8. Veșnicia ne strămută din timpul trecător,
Din pulberea durerii, din ultimul fior,
Și tot ce-a fost așteptare și tot ce-am fi dorit
Va înflori în pace în locul pregătit.

9. Căci drumul nu se închide când trupul e țărână,
Nici dragostea nu piere când ziua e bătrână,
Dincolo de tăcere, de timp și de mormânt,
Ne-așteaptă o altă lume, un cer și-un nou cuvânt.