1. Adesea m-am întrebat, privind spre omenire,
De ce ne-mpărțim în nume și uităm de iubire?
De ce ne judecăm și ne privim ca străini,
Când toți suntem în fața Domnului egali, divini?

2. Unul e ortodox, altul baptist se numește,
Penticostal sau catolic, fiecare cum crede trăiește.
Dar oare-un nume poate spune cine ești cu-adevărat,
Sau faptele și inima arată ce ai în suflet adunat?

3. De-ai fost crescut în biserică de mic copil,
De-ai stat la rugăciune, smerit și umil,
Nu-i de ajuns să porți un nume de creștin,
Dacă nu dăruiești iubire și lași în urmă chin.

4. Poți să cunoști Scriptura și verset după verset,
Să știi pe dinafară întregul Testament,
Dar dacă judeci omul și uiți să-l prețuiești,
Cum poți vorbi de Domnul, când nu-L mărturisești?

5. De ești ortodox, baptist sau penticostal,
Catolic ori urmezi un alt crez confesional,
Nu judeca pe nimeni după felul său de-a crede,
Căci numai Dumnezeu cunoaște tot ce nu se vede.

6. Credința nu-i doar vorbă și nici simplu obicei,
Nici numele pe care-l porți în fața celor din jurul tău.
Ea se arată-n fapte, în milă și dreptate,
În mâna-ntinsă celui ce trece prin greutate.

7. Același Dumnezeu a fost și va rămâne,
Cunoaște orice suflet și gândul dinăuntru.
Noi ne-am împărțit în datini și păreri,
Dar El ne cheamă la iubire, nu la ură și dureri.

8. Nu zidurile-s sfinte prin simpla lor zidire,
Nici numele nu poate ține loc de mântuire,
Ci inima smerită, ce caută adevărul,
Și omul care-și iubește aproapele și fratele.

9. Nu noi hotărâm cine-i vrednic pentru cer,
Nici nu putem cunoaște al inimii mister.
A Domnului e judecata, El știe ce gândim,
Iar noi suntem chemați să iubim și să trăim.

10. Iar eu, cât despre mine, aceasta vreau să spun:
Nu numele mă definește, ci felul meu de-a fi creștin.
Nu vreau să port dezbinare, ci dragoste în piept,
Să-L urmez pe Dumnezeu și să trăiesc înțelept.