Eu nu vad
Autor: Alina Curtean  |  Album: volum 1  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Alina2019 in 08/10/2026
1 / 1 ▲
Eu nu văd decât pasul meu în umblet
În timp ce Tu din cerurile-nalte
Vezi gândul meu și fiecare cuget
Și-n orice lucru le cunoști pe toate

Eu nu văd decât mica mea bucată
Din pâinea care astăzi îmi rămâne
Iar tu din bogăția-Ți necurmată
Îmi pregătești bucata pentru mâine

Eu nu văd decât ceea ce lipsește
Din vasul meu ce nimeni nu-l măsoară
Iar Tu din plin îl faci să curgă peste
Și strângi și tot ce dă pe din afară

Eu nu văd decât munții puși în față
Și moartea care cerul imi umbrește
Când Tu aduci atât de multă viață
În tot ce simt că parcă ofilește

Eu nu văd Doamne planul Tău în toate
Și nu-nțeleg tot timpul când vorbești
Dar știu ca Tu il vezi și ai dreptate
Și niciodată Doamne nu greșești!
Există o frumusețe ascunsă în lucrurile pe care Dumnezeu le pregătește pentru noi și ea e reală chiar dacă de multe ori e aproape imposibil să o vedem! Un lucru e clar, El chiar ne iubește, mult mai mult decât pricepem sau ne închipuim noi. Nu în felul în care noi vrem sau gândim, ci în felul în care iubește El…iar dragostea pe care El o oferă și siguranța pe care o ai în brațele Sale nu se comapră cu nimic și asta ne-a învățat să ne deprindem în a avea o inimă mulțumitoare! Știi ce înseamnă asta? Nu inseamnă să nu ai de ce-uri, ci să înțelegi răspunsul lor: Am întrebat de ce? Răspunsul a fost scurt, ferm și direct. Fără justificări, ci plin de puterea Celui ce îl dă și suna așa: Dumnezeu nu ia niciodată fără să dea mai mult înapoi! Meditând la asta am început să am pace…ce bine e să ai pace și când înțelegi și când nu înțelegi! ce m-a invatat pe mine contextul in care am scris aceasta poezie?! Foarte multe...a fost greu...voi scrie multe despre ea, dar mesajul central al el este acesta: Lasă ca suferința, pierderea, lipsa și tot ceea ce te doare, să devină contextul perfect al unei alegeri conștiente de închinare! Nu după ce trece durerea, ci în mijlocul ei! Asta arată o închinare matură! „Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” ‭‭Habacuc‬ ‭3‬:‭17‬-‭18‬ ‭ „Atunci, Iov s-a sculat, și-a sfâșiat mantaua și și-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat” ‭‭Iov‬ ‭1‬:‭20‬


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 16
Opțiuni