Mai toarnă Doamne mila Ta în lume
Alungă viforul din suflete și gerul,
Sunt încă oameni însetați de Tine
Cu mâini întinse să atingă cerul.

Mai toarnă pacea Ta cea minunată
Aici e un război nimicitor!
Se înarmează regii dar și sclavii
Toți spumegă venin în ura lor!

Mai sunt și azi năprasnice furtuni
Și nu pot fi de nimeni potolite
Dar Tu la cârma vieții ești Stăpân
Zi-i un cuvânt ființei istovite.

Mai toarnă bunătate peste oameni
Sunt și acum mulțimi de Bartimei
Fără jăratecul în floare al vederii
Așa cum fură-odată ochii mei.

Mai vindecă un slăbănog ce-Ți cere
Să-i întărești spinarea îndoită
Să poată duce iar, ca altădată,
La Templu, darea lui nepângărită.

Mai înmulțește pâinile și peștii,
Mai iartă, mai îmbracă un tâlhar
Cu haine noi spălate-n al Tău sânge.
Mai fă din Toma un misionar!

De întâlnești și azi Samaritence
Mai scoate apă din izvorul vieții,
Mai spune-le secretul închinării
În adevăr și-n duhul frumuseții.

Mai toarnă focul sfânt de la Rusalii
Căzut ca un vulcan peste iudei
S-aducă pocăință și salvare.
În candele adu ceresc ulei.

Mai toarnă iar Cuvânt de luminare
În mintea unui muritor, ca Nicodim,
Că fără nașterea din nou, de sus, prin Duhul
În nesfârșirea iadului pierim.

Mai toarnă Doamne-n inimi o scânteie
Din focul care arde pleava firii,
In mine stinge poftele viclene
Să ardă numai candela iubirii.