Felie de gând, într-o curbură Koch,
Încrustată de baioneta cuvântului,
Univers mângâiat de-un dram de noroc,
Luceafăr căzut pe spinarea pământului...
Unesc seminţele sufletului în această felie
În crevasul viitorului reazem să-ţi fie.

M-am coborât în sipetul rugăciunii
Eclipsă de mine să-ţi înmân ca făclie
Urcând, apoi, spre mormânt, unde-aşteaptă străbunii.

Palate cum au bogaţii, nu pot să-ţi dau!
Haina ta e stăpânirea de sine
Ia acest munte la care învingătorii tânjeau
Luptând cu ei înşişi, perpetuu, spre-un ideal de mai bine.
Incandescente patimi să le arzi în răbdare
Pentru că, fiule, te doresc cât Viaţa de mare.