Călătoresc pe marea vieții, și văd cum din senin, talazuri,
Sfidându-mi parcă neputința, se-nalț-amețitor de sus;
Este sezonul încercării, necazuri vin peste necazuri,
Și-mi dă târcoale o-ntrebare: "Nu-i pasă Domnului Isus?"

Mă lupt să n-o primesc în minte, dar alta mi se furișează:
"N-o fi uitat cumva de mine?" O, ce ușor mă îndoiesc!
Dacă cedez în fața fricii, atenția mi-o concentrează
Mai hiperbolic, mai dramatic la valurile ce vuiesc.

Nu am control asupra mării, și nu pot eu să-i spun să tacă,
Dar Îl cunosc pe Cel ce poate. El are ultimul cuvânt!
Știind aceasta, îmi rămâne s-aleg o perspectivă: dacă
Privesc la Domnul, nu mi-e teamă; privesc la valuri, mă-nspăimânt.