Când valul se ridică, marea-i învolburată;
Când inima ți-e frântă și foarte întristată;
Să nu privești la valuri, nici la furtuna grea,
Privește către Domnul, El nu te va lăsa.

Petru pășea pe ape mergea încrezător;
Dar când privi la valuri, era îngrozitor;
Și-n apă, prins de teamă, cu glasul tremurat,
„Isuse, scapă-mă!” — spre Domnul a strigat.

Mâna Lui puternică, îndată l-a cuprins,
Din mijlocul furtunii, pe Petru l-a desprins.
La ridicat în sus, din valul mare furios;
Acel ce-l ridică, era Isus Hristos!

Când cazi, El te ridică, când plângi, El te mângâie,
Când drumul se închide, El cale îți deschide.
Când valurile urlă și sufletul ți-e greu,
Ridică ochii către ceruri — te ține Dumnezeu!

Poate că și tu astăzi te lupți cu valul tău,
Și porți în tine rana unui necaz mai greu.
Dar chiar când nu mai vezi lumină pe cărare,
Isus pășește-n taină și-ți pregătește-o zare.

Nu spune: „Sunt pierdut, nu mai există cale”,
Căci Dumnezeu preschimbă și lacrima din vale.
Iar ce acum te doare și pare fără rost,
În mâna Lui cea sfântă va avea cândva un rost.

Și dacă-n viața-ți vine furtuna iar și iar,
Să nu-ți pierzi niciodată credința și-al tău har.
Căci după orice noapte se-arată-un răsărit,
Iar cel ce crede-n Domnul nu este părăsit.

Când marea va fi calmă și vântul va tăcea,
Vei ști de ce prin toate, te-a dus iubirea Sa.
Tu vei privi spre ceruri, mulțumind mereu;
Și vei putea să spui: Mare este Dumnezeu!”